Dacia pare să-și revină în Germania sau cel puțin așa lasă de înțeles

Dacia pare să-și revină în Germania sau cel puțin așa lasă de înțeles
scris 9 dec 2021

Dacia pare să-și revină pe piața din Germania sau cel puțin așa lasă de înțeles rezultatul din luna noiembrie, care aduce o scădere mult mai mică decât media pieței și decât cei mai importanți competitori.

E foarte greu să spui despre vânzările unei mărci că reprezintă o performanță, când ai în față o scădere de 19 procente, dar acest rezultat al mărcii Dacia vine pe o piață, cea din Germania, care se află în picaj de câteva luni și care în noiembrie a înregistrat o scădere de 31,7%. Puține mărci au reușit să obțină o scădere mai mică decât a celor de la Dacia, printre care Porsche și mărcile sud-coreene Kia și Hyundai, singurele cifre evident bune fiind cele ale Tesla și Polestar, mărcile electrice premium ale momentului.

În rest, statisticile pentru luna a unsprezecea, de pe cea mai mare piață auto din Europa, arată scăderi masive pentru toate mărcile importante, între care Mazda, Ford și Nissan cu -50% și chiar peste, iar pentru VW, Audi, Citroen sunt între 40 și 50%, tot cu minus. Până și cei de la Toyota, care au reușit să treacă ceva mai bine peste criza de semiconductori, au încheiat luna cu -39%, iar Renault, Volvo, Opel, Peugeot, BMW, Skoda, Mercedes au de asemenea pierderi de peste 20 și chiar peste 30 de procente, față de rezultatele din noiembrie 2020.

FOTO Dacia trece la noul logo pe toată gama. Cum arată Duster, Jogger și Sandero cu noile sigle CITEȘTE ȘI FOTO Dacia trece la noul logo pe toată gama. Cum arată Duster, Jogger și Sandero cu noile sigle

Dacia a reușit, în aceste condiții, să-și îmbunătățească ușor cota de piață, la 1,9%, în noiembrie, cu 3.807 autoturisme înmatriculate, iar pe cele 11 luni care au trecut de la începutul anului să limiteze pierderea la 19,3%, cu 1,5% cotă de piață (plus 0,1 puncte procentuale față de luna trecută) și cu un start bun pentru modelul electric Spring, volumul total înmatriculat de marca românească fiind de 34.782 unități. Mai mult decât atât, volumul Dacia din noiembrie este mai mare decât cel din octombrie, cu circa 700 de autoturisme, surplusul fiind reprezentat majoritar din Spring, care  aînceput să fie livrat și pe această piață.

În total, cu 198.258 de autoturisme înmatriculate în noiembrie și 2,39 milioane pe primele 11 luni ale anului, Germania are un declin de peste 8% comparativ cu anul trecut și speră să recupereze toată această pierdere în primele luni din 2022, pe baza comenzilor uriașe pe care dealerii le-au înregistrat în acest sfârșit de an.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia germania
vanzari dacia
inmatriculari dacia
piata auto germania