Dacia Spring face-lift, creștere a bateriei, dar și o posibilă versiune cu autonomie redusă

Dacia Spring face-lift, creștere a bateriei, dar și o posibilă versiune cu autonomie redusă
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 24 dec 2023

Anul 2024 va marca pentru Dacia nu doar momentul lansării comerciale a noului Duster 3, ci și alte două evenimente importante. În primul rând, toamna va aduce premiera celui de-al doilea SUV în familia Dacia, Bigster, iar pe segmentul electric, Spring va primi un facelift important.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

Dacia are în programul său din 2024 nu doar debutul public al noului SUV Bigster, care va avea loc în cadrul Salonului Mondial de l’Automobile de la Paris, ci și lansarea pe piață a facelift-ului Spring, un moment care ar trebui să aducă modificări esențiale ale acestui model. Cel mai accesibil automobil electric din Europa, Spring s-a bucurat de un real succes în Europa în primii trei ani de viață, chiar dacă nu au fost puține criticile aduse de clienți și presă.

Români blocați pe aeroportul din München. Zborul a fost anulat pentru că ...nu a avut cine să le încarce la timp bagajele în avion CITEȘTE ȘI Români blocați pe aeroportul din München. Zborul a fost anulat pentru că ...nu a avut cine să le încarce la timp bagajele în avion

Detaliile care au fost considerate mai puțin reușite la acest model vor face obiectul revizuirii sale, la jumătatea vieții, așa cum se întâmplă de obicei cu aproape toate automobilele. Pentru Spring, însă, este important ca trăsăturile sale care i-au oferit un avantaj competitiv în fața altor modele să rămână prezente, chiar dacă pe piață au apărut noi modele, inclusiv cele produse de rivali europeni.

Prima serie de modificări va cuprinde interiorul lui Spring, despre care directorul de marketing, vânzări și operațiuni al Dacia, Xavier Martinet, spunea încă de acum un an că trebuie adus la nivelul celorlalte modele ale mărcii. Este știut faptul că Spring a fost creat în India, pentru o piață care are o putere de cumpărare redusă, în forma sa de bază (Kwid), iar versiunea electrică a fost dezvoltată în China, pentru a păstra un preț accesibil.

Acestea au fost motivele pentru care mașina a fost produsă cu finisaje de calitate mai slabă, cu o antifonare mai slabă a caroseriei și cu unele echipamente low-cost, cum este de exemplu sistemul multimedia. O bună parte din acestea se vor îmbunătăți, după cum a spus Xavier, care însă a precizat că mașina nu va primi un display mai mare, așa cum s-a întâmplat cu modelul chinezesc Dongfeng, care a fost actualizat având un ecran de 10 inci.

FOTO Noi imagini dezvăluie parțial viitorul Lancia Ypsilon CITEȘTE ȘI FOTO Noi imagini dezvăluie parțial viitorul Lancia Ypsilon

Pe de altă parte, cele mai noi informații neoficiale referitoare la noutățile tehnice pe care le va aduce Spring vorbesc despre modificări ale bateriei. Pe de o parte, bateria actuală, de 27,4 kWh, va crește cu 3 kWh, cu ajutorul îmbunătățirilor tehnologice pe care le-a primit, fără să folosească un număr mai mare de celule. Asta înseamnă că mașina va beneficia de o creștere mică, nesemnificativă, a autonomiei, în versiunile cu motor de 45 CP.

Pe de altă parte, am putea asista la introducerea unei versiuni de baterie mai mică decât cea actuală, similară cu cea oferită de Dongfeng pe noul model Nanp Box. Este vorba despre o baterie LFP de aproximativ 16 kWh, care ar urma să ofere sub 200 de km autonomie. De asemenea, această baterie ar urma să fie însoțită de un charger exclusiv AC, care să ofere astfel posibilitatea de încărcare doar la prize de mică intensitate.

O încărcare completă a bateriei ar urma să poată fi făcută în aproximativ 3 ore, având în vedere capacitatea mică a acesteia. Cu o astfel de versiune, Dacia ar putea să readucă Spring în zona de preț de 16.000 de euro, acolo unde se afla la momentul intrării pe piața europeană, în 2020. În plus, ar redeveni competitivă în fața rivalilor Citroen e-C3, care a anunțat o viitoare versiune de 20.000 de euro, fără alte subvenții. Informațiile nu au fost confirmate de companie, până în acest moment, având în vedere că astfel de date nu sunt publicate înainte de momentul oficial al lansării.

Tesla recheamă peste 120.000 de mașini electrice CITEȘTE ȘI Tesla recheamă peste 120.000 de mașini electrice

Reprezentanții Dacia au anunțat anterior că studiile pe care le-au făcut cu ajutorul softurilor de pe Spring au arătat că proprietarii acestui model parcurg zilnic 31 km, ceea ce înseamnă că sunt nevoiți să încarce doar o dată la câteva zile. Mai mult, șeful Dacia, Denis le Vot, a declarat că dacă ar mai proiecta în acest moment o mașină precum Spring, nu i-ar mai pune o baterie atât de mare, deoarece clienții nu au nevoie de ea.

Reamintim că în 2023, Spring a primit, odată cu introducerea noii identități de marcă a Dacia, un motor mai puternic, de 65 CP, și câteva îmbunătățiri tehnice ale sistemului de transmisie, care să permită menținerea consumului la un nivel scăzut, în pofida creșterii de putere.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia spring facelift
baterie dacia spring
pret dacia spring