Toyota Motor Europe a luat o decizie strategică majoră pentru activitatea din Europa, alegând să producă primul său automobil electric într-o uzină locală.
Cel mai mare constructor auto din lume, Toyota Motor, își va extinde uzina din Kolin, Cehia, pentru a putea produce în această unitate un nou automobile electric. Japonezii asamblează deja aici două modele hibrid.

Anunțul a fost făcut împreună cu autoritățile cehe, care vor susține investiția japonezilor. Cehia este în prezent țara europeană cu cele mai multe mărci auto cu unități de producție locale.
În urma extinderii, fabrica TMMCZ din Kolin va crește de la 152.000 la 173.000 de metri pătrați inclusiv pentru producția de baterii, noi ateliere de vopsire și sudură. Finanțarea pentru construcția noilor linii va atinge 680 de milioane de euro din partea Toyota și 64 de milioane de euro din partea guvernului.
Toyota a semnalat din nou că își urmează propria strategie „multi-pathway”, care presupune continuarea dezvoltării de vehicule cu combustie și hibrid, în paralel cu investiții în mașini electrice.

Deși nu a nominalizat modelul care va fi produs în Kolin, acesta va fi, cel mai probabil, Urban Cruiser, care a fost dezvăluit în premieră în primăvara acestui an. Acesta va fi al treilea model electric al Toyota în Europa și va fi urmat și de un SUV Coupe, dezvoltat pe aceeași platformă.
Urban Cruiser va fi un corespondent al lui Yaris, cu propulsie exclusiv electrică. Versiunea de intrare în gamă va avea o baterie de 49 kWh, dar va fi disponibilă și o versiune de 61 kWh. Motorizările includ un propulsor de 106 kW, unul de 128 kW și unul de 135 kW, acesta din urmă putând fi comandat pe versiunea de top, cu tracțiune integrală.

Petr Fiala, prim-ministrul Republicii Cehe, e declarat că Cehia s-a aflat în competiție cu alte țări pentru această investiție: „Mă bucur foarte mult că Republica Cehă a reușit să atragă un investitor străin atât de important precum Toyota, chiar dacă și alte țări erau interesate de această investiție în producția de mașini electrice”.
După cum a anunțat prim-ministrul Fiala, industria auto a ajuns să reprezinte aproximativ 10% din PIB-ul Cehiei, acesta fiind unul dintre motivele pentru care statul a ales să susțină financiar exinderea fabricii Toyota.
Și ministrul ceh al industriei și comerțului, Lukas Vlcek, a dat mesaje clare privind concurența pentru această investiție a japonezilor: „Acest mare succes este rezultatul unei serii de negocieri atât în Europa, cât și în Japonia, la care eu și echipa mea am avut privilegiul să lucrăm”. Oficialul a spus că beneficiile estimate pentru statul ceh în urma investiției se vor ridica la 250 de milioane de euro.
Toyota produce în prezent Aygo X și Yaris Hybrid la uzina TMMCZ, cu o capacitate de aproximativ 220.000 de vehicule pe an.

Uzina TMMCZ a produs peste 4,5 milioane de vehicule de la înființare, aceasta fiind fondată printr-un parteneriat între fosta PSA (Stellantis) și Toyota. În 2021, japonezii au cumpărat toate acțiunile și și-a extins capacitatea de producție. Uzina are 3.200 de angajați și o localizare a achiziției de componente de 65%. Tot aici a fost creat cel mai mare hub logistic al Toyota din Europa.
În total, Toyota a investit 1,32 miliarde euro în uzina din Cehia.
Gama electrică a Toyota este destul de redusă comparativ cu competitorii săi, dar vânzările celor două modele, bZ4x și bZ4X Touring, înregistrează creșteri mari.