FOTO BMW a vândut 200.000 de mașini electrice i3, în șapte ani de la lansare

FOTO BMW a vândut 200.000 de mașini electrice i3, în șapte ani de la lansare
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 21 oct 2020

Primul autovehicul complet electric dezvoltat de BMW, denumit i3, a ajuns la un volum impresionant, după 7 ani de la lansare. Săptămâna aceasta, compania  a anunțat că modelul cu numărul 200.000 a ieșit de pe liniile de fabricație din Leipzig.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lansat în 2013, într-o perioadă în care automobilele electrice încă reprezentau un veritabil obiect SF, BMW i3 a devenit unul dintre cele mai vândute vehicule propulsate cu baterii, la nivel global, deschizând, alături de modelele Tesla sau de Renault Zoe, un pionier al acestei noi etape ale industriei auto globale. Acum, după șapte ani, BMW a anunțat că, în uzina BMW Group din Leipzig, modelul BMW i3 cu numărul 200.000 a părăsit linia de asamblare. Este vorba despre un exemplar vopsit în Fluid Black metalizat și cu accente în BMW i Blue, cumpărat de un client din Saxonia.

În România, BMW i3 a fost lansat în 2015, primele livrări debutând în 2016, o dată cu startul programului Rabla Plus. De la startul livrărilor, până la finalul lunii septembrie a acestui an, 609 unități au ajuns la clienții din România, contribuind la creșterea sistematică a achizițiilor de vehicule electrice pe piața noastră.

Dacia depășește Renault în materie de siguranță, cu noul Spring: șasiu întărit și sisteme de asistență pasivă. Nu intrăm însă în cursa pentru 4 – 5 stele EuroNCAP. Estimarea de preț CITEȘTE ȘI Dacia depășește Renault în materie de siguranță, cu noul Spring: șasiu întărit și sisteme de asistență pasivă. Nu intrăm însă în cursa pentru 4 – 5 stele EuroNCAP. Estimarea de preț

BMW i3 are un motor de 125 kW/170 CP, iar versiunea i3s unul mai mare, de 135 kW/184 CP, ambele fiind produse la Leipzig pentru toate piețele globale. Odată cu începerea producției în 2013, uzina din Saxonia a devenit un pionier și un centru de excelență pentru mobilitatea sustenabilă. BMW i3 a fost nu doar primul model complet electric al BMW, dar și primul automobil al companiei care avea celula pasagerilor realizată din plastic armat cu fibră de carbon (CFRP).

Propulsia electrică BMW i3 a fost introdusă ulterior și pe MINI Cooper SE, în timp ce capacitatea bateriei a fost dublată, de la valoarea inițială, 22,6 kWh, la 42,2 kWh, în prezent, fără a i se modifica dimensiunea. Autonomia BMW i3 a crescut la 285-310 kilometri, în ciclul de testare WLTP.

Uzina BMW Group din Leipzig, în care este produs modelul i3, va deveni, începând din 2021, parte a rețelei internaționale de producție pentru module de baterii.

Conform calculelor BMW și ADAC, costul total pentru un BMW i3 sau BMW i3s este mai mic, în medie, cu aproximativ 20% decât cel pentru un model BMW cu motor termic comparabil ca performanțe și echipare. Sunt luate în calcul toate cheltuielile de achiziție, operare și depreciere ale automobilului, cu o perioadă de deținere de cinci ani și un kilometraj total de 75.000 de kilometri. Avantajul unui BMW i3 și BMW i3s în ceea ce privește costurile totale de utilizare este și mai mare în România, unde programul Rabla Plus asigură o susținere de aproximativ 9.500 Euro la achiziție.

FOTO BMW a vândut 200.000 de mașini electrice i3, în șapte ani de la lansare

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw i3
masini electrice
bmw