FOTO Dacia a introdus motorul 1.0 TCe 100 și în oferta din România. Duster rămâne mai ieftin în Franța decât la noi

FOTO Dacia a introdus motorul 1.0 TCe 100 și în oferta din România. Duster rămâne mai ieftin în Franța decât la noi
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 12 aug 2019

Dacia a introdus și pe piața din România motorul 1.0 TCe 100, care a devenit astfel cel mai ieftin propulsor pentru modelul Duster. La începutul acestei luni, motorul a fost anunțat oficial de Renault, ca noutate pentru Dacia Duster.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici,, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Nevoia de generatoare urcă puternic. Alimentarea continuă cu electricitate - vitală CITEȘTE ȘI Nevoia de generatoare urcă puternic. Alimentarea continuă cu electricitate - vitală

După ce a fost introdus în Franța, cu un preț de pornire de 12.490 euro, motorul 1.0 litri TCe 100 este disponibil deja și la dealerii din România, cu un preț anticipat de Profit.ro, de 13.550 euro. În aceste condiții, Dacia Duster rămâne în continuare mai ieftină în Franța decât în România. Diferența de preț este dată și acum, așa cum era cu vechiul motor SCe 115, de nivelul de echipare.

În Franța, clienții au la dispoziție echiparea Acces, care în România nu există la Duster. Pe piața românească, versiunea entry-level este Essential, care este mai bine dotată, versiune care în Franța se cheamă Essentiel și care are aceleași echipamente ca în România, la un preț cu doar 300 de euro peste cel din România.

FOTO Dacia a introdus motorul 1.0 TCe 100 și în oferta din România. Duster rămâne mai ieftin în Franța decât la noi

Dacia Duster 1.0 TCe 100 are echipamente standard minime, începând cu radio cu comenzi pe volan și bluetooth, geamuri electrice față, monitorizare presiune pneuri, airbaguri față și cortină, funcție eco-mode.

Motorul Tce 100 este fabricat la Pitești încă de la sfârșitul anului trecut, fiind introdus, mai întâi, pe Renault Clio. Marca Dacia va utiliza acest motor pe toate modelele sale, începând cu noile generații Logan și Sandero.

FOTO Dacia a introdus motorul 1.0 TCe 100 și în oferta din România. Duster rămâne mai ieftin în Franța decât la noi

Motorul TCe 100 are la bază motorul IG-T 100 de la Nissan, el fiind dezvoltat de Alianța Renault Nissan Mitsubishi pentru mașinile de clasă mică și compactă ale sale. Motorul are o cilindree de 999 cmc, 3 pistoane, o putere de 100 CP, cuplu maxim de 160 Nm.  Motorul este însoțit de o cutie de viteze în 5 trepte și are un consum mixt de benzină, dat oficial de producător, de 5,5 litri/100 km.

Gama Dacia Duster cuprinde acum trei versiuni alimentate cu benzină, TCe 100 și cele două versiuni de 1.3 litri, TCe 130 și TCe 150, și două motoare diesel, Blue dCi 95 și Blue dCi 115.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
duster 1.0
duster 100 tce
motor duster