FOTO Daimler a lansat SUV-ul de lux Mercedes-Maybach GLS, pentru clienți bogați, dar o umbră a vechilor limuzine de lux

FOTO Daimler a lansat SUV-ul de lux Mercedes-Maybach GLS, pentru clienți bogați, dar o umbră a vechilor limuzine de lux
scris 22 nov 2019

Daimler a lansat un nou model, vârf de gamă, SUV-ul Mercedes-Maybach GLS, destinat în special clienților bogați, din SUA și China. Mercedes a renunțat la brandul Maybach în urmă cu 7 ani și l-a transformat în sub-brand al Mercedes.

Mercedes-Benz a prezentat noul SUV de lux Mercedes-Maybach GLS, un model ce amintește, ca o umbră, de vechile mașini de lux Maybach. Compania Daimler a anunțat, odată cu prezentarea primelor informații, că mașina va fi disponibilă la vânzare în a doua jumătate a anului viitor.

Mercedes-Maybach GLS a fost prezentat simultan în Stuttgart, acolo unde se află sediul companiei, și în Guangzhou, pentru clienții chinezi. Mașina a fost dezvoltat pe structura modelului GLS de la Mercedes-Benz.

FOTO Daimler a lansat SUV-ul de lux Mercedes-Maybach GLS, pentru clienți bogați, dar o umbră a vechilor limuzine de lux

Potrivit anunțului oficial, Mercedes-Maybach GLS, cu nume complet 600 MATIC, are un consum care altădată părea imposibil pentru un astfel de motor, 12 litri/100 km, și combină „designul caroseriei și baza tehnică a GLS cu luxul unei limuzine de clasă”. Printre trăsăturile noului model se numără suspensia AIRMATIC, oferită standard, cu E-Active Body Control, dar și detalii care mângâie orgoliul oricărui milionar: mașina coboară câțiva milimetri când se deschid ușile, pentru ca accesul în afara mașinii să fie mai facil. Simultan, o treaptă iluminată iese în exterior pentru ca pasagerul să coboare mai lin.

Motorul este un V8 de 4.0 litri, cu 558 CP (410 kW) și 730 Nm, o versiune a motoarelor Mercedes dezvoltată special pentru acest model. Grupul motopropulsor este un mild-hybrid, ceea ce înseamnă că dispune de o baterie de 48 de volți și un electromotor care recuperează energia cinetică și o transformă în energie electrică. Sistemul are și un EQ Boost, cum l-a denumit producătorul, adică poate folosi și discreta putere electrică, circa 22 CP și 250 Nm, pentru a avea, pentru câteva secunde, o accelerație mai puternică. Accelerația de la 0 la 100 km/h este oricum una impresionantă, 4,9 secunde, în timp ce viteza maximă ajunge la 250 km/h.

Dimensiunile mașinii sunt specifice clasei lux, cu 5,20 metri lungime și peste 2 metri lățime, respectiv 1,83 metri înălțime.

FOTO Daimler a lansat SUV-ul de lux Mercedes-Maybach GLS, pentru clienți bogați, dar o umbră a vechilor limuzine de lux

Mercedes-Maybach GLS va fi fabricat în SUA, în uzina din Vance, Alabama, de unde va fi exportat pe toate piețele lumii. Tot aici mai sunt produse modelele Mercedes GLS, GLE și GLE Coupe, dar și C-Class.

Mercedes-Benz nu a anunțat prețul noului SUV, dar estimările vorbesc despre un nivel de peste 200.000 de euro. Cel mai scump GLS de la Mercedes-Benz, în acest moment este versiunea AMG 63, de 136.000 de euro.

BMW, Daimler, Volkswagen, amendă totală de 100 de milioane de euro de la Autoritatea antitrust din Germania CITEȘTE ȘI BMW, Daimler, Volkswagen, amendă totală de 100 de milioane de euro de la Autoritatea antitrust din Germania

Sub-brandul Mercedes-Maybach, adică tot ceea ce a mai rămas din fostul Maybach, a debutat pe piață în 2014 și a vândut peste 45.000 de exemplare, toate S-Class. Înainte de dispariția sa ca brand, Maybach a avut clienți celebri, precum Roman Abramovici, cântărețul rap Jay-Z, dar și regele Juan Carlos al Spaniei. În România, cel mai cunoscut client a fost Gigi Becali, rămas în memoria publică în momentul în care a încercat să-și repare Myabach-ul lovit cu o rangă.

Piața de automobile de lux este una cu o creștere uluitoare în ultimii ani, iar segmentul SUV-urilor de lux a fost în centrul atenției pe cele mai mari piețe, China și SUA. Anul trecut au fost vândute circa 7.500 de SUV-uri de lux, din care 75% au ajuns la clienți americani sau chinezi.

FOTO Daimler a lansat SUV-ul de lux Mercedes-Maybach GLS, pentru clienți bogați, dar o umbră a vechilor limuzine de lux

FOTO Daimler a lansat SUV-ul de lux Mercedes-Maybach GLS, pentru clienți bogați, dar o umbră a vechilor limuzine de lux

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
mercedes
maybach gls
suv mercedes
noul maybach