FOTO Peugeot lansează Landtrek, al doilea pickup al grupului PSA

FOTO Peugeot lansează Landtrek, al doilea pickup al grupului PSA
scris 21 feb 2020

Peugeot a prezentat un nou pickup, Landtrek, pe care însă nu-l va vinde pe toate piețele pe care marca este prezentă.

Un nou pickup de la PSA Group a fost lansat pe piață, însă cei care îl vor primi primii sunt clienții din America de Sud, precum și din Africa. Automobilul a fost dezvoltat cu partenerii PSA din China, Changan Automobile.

Potrivit anunțului Peugeot, Landtrek va fi disponibil în caroserii în două uși și în patru uși (doble-cab), dar și chassis-cab, care poate fi adaptat pentru diferite aplicații. De asemenea, va avea motoare pe benzină și diesel ( 1.9 litri și, respectiv, 2.4 litri), dar și tracțiune pe două sau pe patru roți. Capacitatea de tractare este de 3,5 tone.

Din păcate pentru clienții europeni, nu există planuri pentur vânzarea lui Landtrek în Europa, deocamdată.

Peugeot Landtrek este un pickup de mici dimensiuni, din categoria „o tonă”, mult sub dimensiunea celor „full size” din SUA. În Europa, sunt disponibile astfel de pickup-uri de la producătorii japonezi, Nissan, Toyota, Mitsubishi sau Isuzu, însă constructorii europeni au decis să-și încerce și ei norocul pe acest segment. VW a lansat cu mai mulți ani în urmă Amarok, iar Renault și Fiat au dezvoltat propriile modele pe baza pickup-urilor japoneze: Renault de la Nissan și Fiat de la Mitsubishi. De asemenea, Mercedes-Benz a creat propria versiune premium, bazată pe Nissan Navara, care însă va ieși din fabricație deja, în această primăvară.

Dacia se află într-o situație “critică”: renunță la investiții, cu riscul de a pierde ajutorul de stat, și pune presiune pe angajați pentru “moderarea” salariilor CITEȘTE ȘI Dacia se află într-o situație “critică”: renunță la investiții, cu riscul de a pierde ajutorul de stat, și pune presiune pe angajați pentru “moderarea” salariilor

Șeful Peugeot, Jean Phillipe Imparato, susține că Landtrek „tebuie să fie de neoprit”, așa că s-au făcut teste de-a lungul a 2 milioane de kilometri cu noul model. El a mai spus că în acest moment este realizat un ecosystem care să permită întreținerea mașinii „oriunde în lume”. „Vreau să atrag atenția asupra faptului că oriunde în Africa vei putea să ai această mașină reparată”.

Peugeot Landtrek va fi fabricat în China, pentru început, apoi și în America de Sud.

Cei de la Peugeot au transmis că piața de pickup-uri are un potențial de  2,4 milioane unități anual.

Peugeot a mai lansat un pickup, dezvoltat tot cu un partener chinez, Dongfeng (acționari ai PSA), care este fabricat în Tunisia. Modelul botezat simplu Peugeot Pick-Up a fost anunțat în 2017 și introdus pe piețele din Africa și Magreb.

FOTO Peugeot lansează Landtrek, al doilea pickup al grupului PSA

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
peugeot
pickup
landtrek