Coletele trimise prin Poșta Română, inscripționate cu noul logo, vor fi Renault Master. Renault Commercial Roumanie, distribuitorul mărcii franceze în România, a livrat 80 de autovehicule Master de culoare roșie Companiei Naționale Poșta Română.
VEZI AICI ȘI Poșta Română intră în amplă modernizare FOTO
Licitația organizată de CN Poșta Română a vizat achiziția în leasing financiar pe 48 de luni a 80 de vehicule de transport. Obiectul licitației a inclus câteva condiții: dobândă fixă și avans zero, servicii de asigurare CASCO pentru 4 ani și servicii de asigurare RCA pentru 1 an. La finalul perioadei de leasing Poșta va cumpăra vehiculele prin plata unei rate reziduale.
Licitația a fost derulată pe două loturi, în primăvara acestui an, potrivit datelor consultate de Profit.ro, iar ambele loturi au fost câștigate de Renault cu modelul LCV Master. Primul lot a urmărit cumpărarea a 40 de autoutilitare de 3,5 tone tip furgon, iar al doilea lot a vizat 40 de autoutilitare de 3,5 tone cu caroserie BOX cu oblon ridicător.
Valoarea estimată a contractului a fost de 7,98 milioane lei pentru lotul 1 și 10,9 milioane lei pentru lotul al doilea. Oferta câștigătoare s-a ridicat la 7,97 milioane lei pentru primul lot și la 10,96 milioane al doilea lot. Asigurările din ofertă au fost asumate de RCI Broker de Asigurare. Contractul a fost atribuit la începutul lunii octombrie, iar livrarea mașinilor s-a făcut două luni mai târziu.
„Modernizarea Poștei Române nu înseamnă doar achiziții de echipamente sau schimbări de imagine. Înseamnă o transformare profundă de mentalitate, de procese, de viziune și de raportare la piață. Am spus încă de la început că obiectivul nostru este să repoziționăm Poșta Română ca un jucător major în curieratul modern, capabil să concureze de la egal la egal cu orice operator privat. Astăzi nu mai vorbim despre planuri, ci despre rezultate concrete.

Această flotă de 80 de autovehicule este mai mult decât o investiție logistică: este un instrument de dezvoltare economică, un motor de eficiență și un semnal clar că Poșta Română a intrat într-o nouă etapă. Ținta noastră este clară: vrem o Poștă Română rapidă, eficientă, conectată și relevantă pentru fiecare român, indiferent unde trăiește – în marile orașe sau în cele mai îndepărtate comunități”, a declarat Valentin Ștefan, Director General Poșta Română.
"Mulțumim Poștei Române pentru că ne-a acordat, încă o dată, încrederea și a considerat oferta Renault și modelul Master ca fiind cele mai competitive. Ne mândrim cu Noul Master pentru că a reușit, în primul său an complet de comercializare, să seteze un nou standard de eficiență în clasa sa, fiind exemplul perfect pentru ceea ce a făcut ca vehiculele utilitare ușoare Renault să fie uimitoare de mai bine de 120 de ani. Iar faptul că Poșta Română își actualizează flota prin acest lot de Master la doar doi ani de la ultima noastră livrare către ei nu poate arăta decât că feedback-ul asupra utilizării efective a LCV-urilor Renault aflate deja în flota Poștei este pozitiv și că vehiculele noastre au dovedit performanțe relevante pentru business-ul Poștei.” a declarat Istvan Lorinczi - Director Vânzări Speciale Renault Commercial Roumanie.

Mașinile Renault Master cumpărate de Poșta Română au peste 26 de sisteme active de siguranță, inclusiv Sistemul activ de frânare în caz de urgență, Controlul dinamic al traiectoriei, Extended Grip (motricitate suplimentară pe suprafețe dificile), HSA (Hill Start Assist - asistență la urcarea în rampă).
Mașinile sunt echipate cu noua motorizare Blue dCi de 2.0 litri și 130CP care are un consum de 7,7 litri/100 km pentru versiunea furgon și 10,7 litri pentru varianta șasiu (WLTP). Cu ajutorul rezervorului de 80 de litri, acestea oferă autonomie de până la 1.000 de km, un indicator important pentru livrările de colete.















