FOTO Renault a dezvăluit numele unui viitor SUV compact, posibil înlocuitor al lui Duster pe piețele internaționale

FOTO Renault a dezvăluit numele unui viitor SUV compact, posibil înlocuitor al lui Duster pe piețele internaționale
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 8 feb 2024

Renault a anunțat numele unui nou SUV compact, pe care îl va lansa în această primăvară. Este vorba despre un automobil cu motorizare hibridă, cu o mulțime de similarități cu noul Duster.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Renault Symbioz va fi un SUV compact produs de marca franceză începând din acest an. Compania nu a dezvăluit decât câteva imagini de tip teaser și numele modelului, împreună cu două detalii. Este vorba despre lungimea de 4,41 metri, foarte apropiată de cea a lui Duster, și de motorizarea E-Tech full-hybrid, 145, care este de asemenea, similară de cea de pe noul Duster, care va fi lansat oficial la Geneva, dar ale cărui detalii au fost deja comunicate încă din luna noiembrie a anului trecut.

FOTO Iohannis - supus tirului de întrebări în Parlamentul European pentru falimentul Euroins CITEȘTE ȘI FOTO Iohannis - supus tirului de întrebări în Parlamentul European pentru falimentul Euroins

Modelul Renault Symbioz ar putea să devină al doilea automobil al mărcii franceze care se desprinde de dependența de gama Dacia la nivel internațional, cel puțin estetic, după Kardian, care va înlocui din acest an Renault Sandero pe piețele internaționale, în special în America de Sud.

Renault a anunțat că va produce modelul Duster în Turcia, pentru piețele internaționale, însă nu este exclus ca pe anumite piețe versiunea Renault a SUV-ului să fie rebotezată Symbioz și să aibă un aspect complet diferit de SUV-ul produs la Mioveni.

Numele Symbioz a fost folosit de Renault pe un concept prezentat în 2017, o mașină sofisticată echipată cu tehnologii de conducere autonomă. Conceptul a rămas doar în stadiul de studiu, fără să aibă un corespondent în producția de serie.

FOTO Ford Puma, prezentat în premieră la Craiova, cu un interior complet nou și mai multă tehnologie CITEȘTE ȘI FOTO Ford Puma, prezentat în premieră la Craiova, cu un interior complet nou și mai multă tehnologie

"Pentru această nouă mașină compactă de familie, ne-am dorit un nume cu semnificație umană, care să exprime legătura strânsă dintre o familie și mașina lor. Numele Symbioz ilustrează perfect viața cu vehiculul nostru, un loc în care pasagerii sunt ca una cu vehiculul lor și cu mediul înconjurător” explică Sylvia Dos Santos, șefa departamentul de strategie a denumirilor Renault, din cadrul Diviziei Marketing.

Printre tehnologiile anunțate de Renault pentru noul model se numără acoperișul panoramic Solarbay, cu tehnologie PDLC, care are funcții heliomate, ce permit întunecarea geamului fără să mai fie nevoie de alt tip de protecție solară.

Renault Symbioz va fi cel mai mic SUV compact al mărcii, cu 10 cm mai scurt decât Austral și cu 15 centimetri mai scurt decât Arkana. În acest segment, Renault are în acest moment cinci modele, inclusiv electricele Megane E-Tech, de 4,20 metri și noul Scenic, de 4,47 metri.

FOTO Renault a dezvăluit numele unui viitor SUV compact, posibil înlocuitor al lui Duster pe piețele internaționale

FOTO Renault a dezvăluit numele unui viitor SUV compact, posibil înlocuitor al lui Duster pe piețele internaționale

FOTO Renault a dezvăluit numele unui viitor SUV compact, posibil înlocuitor al lui Duster pe piețele internaționale

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
symbioz
renault duster
renault suv