FOTO Volkswagen a produs ultimul exemplar al celebrului Beetle, la uzina din Mexic. Modelul intră în istorie

FOTO Volkswagen a produs ultimul exemplar al celebrului Beetle, la uzina din Mexic. Modelul intră în istorie
scris vineri, 07:30

Volkswagen a scos de pe linia de producție din Mexic, Puebla, ultimul exemplar al celebrului model Beetle, care intră astfel în istorie. Modelul nu va mai fi produs, deoarece nu mai este profitabil pentru companie, iar un înlocuitor al său nu se află în planurile companiei.

După ce anunțase, anul trecut, despre finalul producției modelului Beetle, cunsocut sub diverse nume pe mapamond, Volkswagen a produs săptămâna aceasta ultimul exemplar, marcând astfel finalul existenței celui mai longeviv automobil din istoria Volkswagen. În locul său, pe liniile de producție din Mexic vor fi fabricate SUV-urile Tiguan și Tarek

VW Beetle se află la a treia generație, o generație care a încercat să atragă mai mulți cumpărători bărbați, printr-un design mai sportiv și mai modern, dar care și-a pierdut de-a lungul anilor popularitatea. La momentul opririi producției, Beetle era deja retras de pe aproape toate piețele lumii, SUA și America de Sud fiind ultimele țări în care au mai fost onorate comenzi pentru acest model.

Scoaterea din producție a lui Beetle face parte dintr-un plan mai amplu de restructurare a portofoliului, plan demarat de Herbert Diess, CEO VW Group, încă din vremea în care conducea doar marca VW.

Deși a existat ideea unui Beetle electric, care să păstreze numele și istoria primului Volkswagen din istoria companiei, se pare că șefii companiei au renunțat la această idee. Noul ID.3, primul vehicul complet electric din noua generație a VW, a fost considerat un continuator al lui Beetle și al lui Golf, acesta fiind și unul din simbolurile cifrei 3 din denumire.

Înmatriculările Dacia scad pentru prima dată în acest an, pe piața internă CITEȘTE ȘI Înmatriculările Dacia scad pentru prima dată în acest an, pe piața internă

VW Beetle s-a născut în 1938, fiind lansat cu numele VW Type 1, creatorul său fiind celebrul Ferdinand Porsche, care a dezvoltat, la cererea lui Hitler, o mașină populară. Folosită în perioada războiului mai mult ca mașină militară, după 1945 VW Kafer, după numele german, a devenit extrem de populară nu doar în Germania, ci și în restul lumii. Ultimul exemplar al primei generații a fost produs în 2003, fiind vândute peste 21,5 milioane de exemplare. A doua generație nu s-a mai bucurat de același succes, fiind lansată în 1997 sub numele New Beetle, fiind înlocuită apoi în 2010 de modelul care acum și-a încheiat existența și a devenit istorie.

FOTO Volkswagen a produs ultimul exemplar al celebrului Beetle, la uzina din Mexic. Modelul intră în istorie

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
vw beetle
productie beetle
vw broscuta