Nissan a creat, cu ajutorul substanțelor folosite în industria auto, o tehnologie care inactivează coronavirusul și alte bacterii sau virusuri

Nissan a creat, cu ajutorul substanțelor folosite în industria auto, o tehnologie care inactivează coronavirusul și alte bacterii sau virusuri
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 22 sep 2022

O tehnologie bazată pe catalizatorii auto și alte substanțe utilizate în producția auto a fost pusă la punct de Nissan și Universitatea Tohoku, din Japonia, pentru a inactiva virusurile prezente pe orice suprafață, printr-o oxidare aerobă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nissan Motor a dezvoltat împreună cu Facultatea de Științe Farmaceutice a Universității Tohoku un procedeu pentru distrugerea virusurilor prin oxidarea, denaturarea și degradarea proteinelor și a altor substanțe de pe suprafața virusului. Tehnologia folosește oxigenul din aer ca oxidant, prin intermediul unui catalizator care acționează chiar și pe întuneric, fără a necesita o iradiere luminoasă.

Compania japoneză spune că noua tehnologie permite nu doar inactivarea virusurilor, inclusiv a noului coronavirus, ci și a altor agenți patogeni, precum ciupercile sau bacteriile. Aplicațiile acestei tehnologii vizează crearea de materiale antibacteriene și antivirale, de exemplu în filtrele paratelor de aer condiționat sau în purificatoarele de aer, în măști și în produse textile medicale.

Tehnologia Nissan de inactivare a virusurilor utilizează catalizatori organici de oxidare a radicalilor nitroxil (catalizatori radicali). Studiile asupra efectelor acestei tehnologii au descoperit că sărurile de oxoamoniu produse din catalizatorii radicali prin oxidare aerobă oxidează și inactivează proteinele de suprafață ale virusurilor, reducând astfel capacitatea acestora de a se lega de celulele țintă ale omului. Mai mult, procesarea domeniului de legare la receptor al proteinei spike a SARS-CoV2 (tulpina omicron) reduce semnificativ legarea proteinei spike la receptor. Folosind coronavirusul felin - un virus similar SARS-CoV2 - a fost evaluată activitatea sa infecțioasă asupra celulelor renale feline și a fost observată o inhibare notabilă a modificărilor morfologice legate de infecție în celule.

Planurile Ford pentru revenirea la profitabilitate în Europa: dispar mai multe modele istorice, se trece la propria platformă electrică. Craiova, sursa de profitabilitate CITEȘTE ȘI Planurile Ford pentru revenirea la profitabilitate în Europa: dispar mai multe modele istorice, se trece la propria platformă electrică. Craiova, sursa de profitabilitate

Colaborarea dintre Nissan și Universitatea Tohoku a fost realizată pentru valorificarea cercetărilor Nissan în tehnologie și a universității japoneze în dezvoltarea de medicamente și în științele farma.

Catalizatorii radicali folosiți în noua tehnologie sunt utilizați ca aditivi în materialele de bază polimerice ale vopselelor de automobile, precum și în fibrele și materialele polimerice organice utilizate în interiorul și exteriorul vehiculelor. Ele inhibă reacțiile de fotodegradare (de exemplu, fisurarea, fragilizarea, decolorarea) pe perioade lungi de timp.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
coronavirus tehnologie inactivare
japonia antivirus