Noua Mazda3 a fost lansată în România, cu prețuri mult mai mari decât generația anterioară

Noua Mazda3 a fost lansată în România, cu prețuri mult mai mari decât generația anterioară
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 20 feb 2019

Mazda România a anunțat că noua generație Mazda3 este disponibilă pe piața din România începând din această lună, cu prețuri ce încep de la 19.890 euro, un nivel mult peste cel al vechii generații.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noua Mazda3, prezentată de japonezi la finele anului trecut, a devenit disponibilă pentru clienții din România, importatorul anunțând prețurile pentru piața locală. Mașina va ajunge în showroom-uri până la sfârșitul lunii.

Prețurile anunțate de marca japoneză confirmă tendința de poziționare a Mazda în segmentul premium, care se traduce nu doar prin prețuri mai mari, ci și prin echipamente generoase la versiunile de bază. Mazda3 aduce, ca noutate, sistemul de propulsie Mild - Hybrid, cel care reprezintă un intermediar între motorul tradițional, cu combustie, și cel hibrid cu încărcare la priză.

Printre dotările de bază ale modelului se numără G-Vectoring Control Plus (GVC+), asistentul inteligent de frânare în oraș, pilot automat adaptiv.

Audi recheamă în service, în România, modelele generației anterioare, pentru probleme la motor care pot cauza scurgeri de combustibil CITEȘTE ȘI Audi recheamă în service, în România, modelele generației anterioare, pentru probleme la motor care pot cauza scurgeri de combustibil

Prețurile noii Mazda3 încep cu echiparea Skyactiv-G122, cu motor pe benzină, 2.0 litri, de 122 CP, care costă 19.890 euro. Motorul poate fi cumpărat și cu cutie automată, cu un preț mai mare cu 2.500 de euro.

Skyactiv-X, motorul revoluționar cu aprindere prin compresie și control cu scânteie, care folosește îmbină avantajele motorului pe benzină și ale unuia pe diesel, va fi disponibil în echiparea noii Mazda 3 începând cu a doua jumătate a anului.

Dimensiunile noii generații Mazda3  sunt mai mari decât cele ale generației anterioare, cu o lungime de 4.66 metri pentru sedan și 4,46 metri pentru hatchback, o lățime de 1,79 metri și înălțime de 1,40/143 metri. Mazda3 beneficiază de o platformă cu un ampatament de 2,72 metri.

viewscnt
Afla mai multe despre
mazda
mazda3
preturi mazda3
lansare mazda3 romania