Profitul Renault a crescut cu 50% în 2015, în pofida pierderilor din Rusia

Profitul Renault a crescut cu 50% în 2015, în pofida pierderilor din Rusia
scris 12 feb 2016

Vânzările record de autovehicule și cheltuielile în scădere au majorat profitul Renault cu aproape 50% anul trecut, în pofida unei pierderi de 620 milioane de euro raportate de divizia rusă AvtoVAZ, controlată de alianța Renault-Nissan.

Proprietarul Dacia a înregistrat un profit net de 2,82 miliarde euro în 2015, în urcare cu 49,6% de la 1,89 miliarde euro în anul anterior. Grupul a avut vânzări record de 2,8 milioane vehicule la nivel global în 2015, în creștere cu 3,3% față de anul anterior.

Constructorul francez estimează un avans de 1-2% al pieței auto mondiale în 2016, în timp ce piața europeană ar putea crește cu 2%.

Vânzările Renault-Nissan au crescut pentru al șaselea an consecutiv în 2015, la 8,53 milioane vehicule CITEȘTE ȘI Vânzările Renault-Nissan au crescut pentru al șaselea an consecutiv în 2015, la 8,53 milioane vehicule

Veniturile Renault au avansat cu 10,4%, la aproape 45,33 miliarde euro, în timp ce profitul operațional a crescut cu 44%, de la 1,6 miliarde euro la 2,32 miliarde euro. Marja operațională s-a îmbunătățit la 5,1%, de la 3,9% în 2014, în condițiile în care cheltuielile operaționale au scăzut cu 527 milioane euro, se arată în raportul financiar al constructorului auto.

Pierderile înregistrate de AvtoVAZ, producătorul Lada, au avut un impact negativ de 620 milioane de euro asupra rezultatelor grupului, potrivit raportului financiar. Valoarea participației Renault la holdingul care controlează AvtoVAZ s-a depreciat cu 225 milioane euro, la 91 milioane euro.

Renault deține 50,1% din acțiunile companiei ruse, Nissan are o participație de 17%, în timp ce restul acțiunilor aparțin unor investitori ruși. Constructorul francez a anunțat că se află în discuții cu acționarii ruși ai AvtoVAZ în vederea recapitalizării companiei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
renault
profit
rezultate
avtovaz