România pierde investiția Volkswagen de 1,4 miliarde de euro. Compania a ales Serbia - presa locală

România pierde investiția Volkswagen de 1,4 miliarde de euro. Compania a ales Serbia - presa locală
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 5 mar 2019

Noua uzină auto pe care Volkswagen o va construi în Europa de Est ar urma să fie amplasată în Serbia, potrivit presei locale. Grupul german ar fi ales astfel Serbia pentru noua sa investiție de 1,4 miliarde de euro, în detrimentul României, Bulgariei, Turciei sau al Macedoniei, state indicate anterior drept potențiale gazde pentru viitoarea fabrică.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit cotidianului sârb Večernje novosti, care citează informații obținute pe surse, Volkswagen ar fi ales Serbia datorită mediului economic favorabil și al numărului mare de furnizori de componente auto.

Prezența unor depozite însemnate de litiu, o componentă-cheie în fabricarea bateriilor electrice, a reprezentat un alt factor decisiv pentru grupul german.

Tesla lansează noul model de SUV CITEȘTE ȘI Tesla lansează noul model de SUV

Conform sursei citate, uzina Volkswagen va fi construită în regiunea Sumadija, din centrul Serbiei, existând speculații că germanii ar putea prelua fabrica Fiat din orașul Kragujevac.

Investiția, estimată la circa 1,4 miliarde de euro, va crea 5.000 de locuri de muncă. Viitoarea uzină va avea o capacitate anuală de 300.000 de automobile, primele mașini urmând să fie produse în 2023.

De cealaltă parte, publicația germană Deutsche Welle scrie că Volkswagen nu ar fi luat încă o decizie în privința amplasării noii fabrici, Bulgaria fiind însă în prezent favorită în cursa pentru atragerea investiției, nu România.

Anterior, în decembrie, presa turcă a indicat că grupul german ar fi ales Turcia pentru noua uzină multibrand, unde vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq și Seat Ateca, în prezent fabricate la Kvasiny (Cehia).

Cu o lună mai devreme, România și Bulgaria erau prezentate drept candidate favorite.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
uzina auto
fabrica
investitie
serbia