România și Ungaria vor să construiască o linie ferată de mare viteză între Cluj-Napoca și Budapesta

România și Ungaria vor să construiască o linie ferată de mare viteză între Cluj-Napoca și Budapesta
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 feb 2018

Există consens între Ungaria și România pentru ca prima conexiune de tren de mare viteză tip TGV să se construiască între Budapesta și Cluj-Napoca, a declarat Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, luni, la București, după întrevederea cu Teodor Meleșcanu, șeful diplomației române. conform MTI.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

El a mai anunțat că guvernul ungar a aprobat un buget de un miliard de forinți pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru linia de cale ferată dintre Budapesta și Cluj-Napoca. Partea română dorește să extindă această linie până la București, notează MTI.

“Nu avem nimic împotrivă”, a spus Péter Szijjártó, scrie News.ro.

Parcul de autoturisme s-a apropiat de pragul istoric de 6 milioane de unități. Mai mult de jumătate sunt pe benzină și peste 85% sunt mai vechi de 9 ani CITEȘTE ȘI Parcul de autoturisme s-a apropiat de pragul istoric de 6 milioane de unități. Mai mult de jumătate sunt pe benzină și peste 85% sunt mai vechi de 9 ani

Există un acord și în privința celor zece puncte temporare de trecere ale frontierei, construite pe granița dintre Ungaria și România, două să devină în curând deschise permanent, pregătirile juridice și tehnice necesare în acest sens fiind deja inițiate de cele două guverne, a anunțat ministrul ungar de externe.

La întâlnirea de la București cu Teodor Meleșcanu, Péter Szijjártó a discutat și despre Legea învățământului ucrainean și despre acele probleme ale minorităților care se află acum pe agenda relațiilor bilaterale.

viewscnt
Afla mai multe despre
tren viteza
budapesta