Vânzările Dacia din Marea Britanie au crescut cu peste 300%

Vânzările Dacia din Marea Britanie au crescut cu peste 300%
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 mar 2023

Vânzările de mașini noi în Marea Britanie au crescut cu 26% în februarie, la 74.441 unități, a șaptea lună de creștere consecutivă, pe fondul atenuării deficitului global de semiconductori, care a afectat industria auto, a anunțat Asociația Producătorilor și Comercianților de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înmatriculările de mașini noi în Marea Britanie sunt acum aproape de nivelul de dinaintea pandemiei, sporind perspectivele ca aproape o jumătate de milion de mașini hibride plug-in să fie pe șosele până la finalul anului, previzionează SMMT.

VIDEO Două poduri din Capitală care au apărut în doar câteva luni: Cum arată acum pasajele spre Autostrada Soarelui CITEȘTE ȘI VIDEO Două poduri din Capitală care au apărut în doar câteva luni: Cum arată acum pasajele spre Autostrada Soarelui

În februarie, Dacia a vândut 1.589 de vehicule pe piața britanică, în creștere cu 319,26% față de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 379 unități, scrie Agerpres.

În topul celor mai bine vândute modele în februarie se află Vauxhall Corsa, Vauxhall Mokka, Ford Puma, Nissan Juke și Hyundai Tucson.

În februarie, vehiculele hibride plug-in au reprezentat aproximativ un sfert din înmatriculări, anul acesta urmând ca pe șoselele din Marea Britanie să fie 488.000 de astfel de mașini. Luna trecută, înmatriculările de mașini noi au scăzut pe doar două segmente - "executive" (un declin de peste 15%) și "limuzine de lux" (o scădere de 6,3%), arată datele SMMT.

"După șapte luni de creștere, nu este o surpriză că sporește încrederea în viitorul sectorului auto din Marea Britanie. Totuși, este vital ca Executivul să profite de fiecare oportunitate pentru a sprijini piața auto, care are un rol important în economia britanică și în ambițiile climatice ale țării. Bugetul va trebui să includă măsuri de stimulare a tranziției la mașinile electrice și hibride plug-in, sporind accesibilitatea și numărul punctelor de încărcare pentru vehicule electrice", a apreciat directorul general al SMMT, Mike Hawes.

În primele două luni din acest an, vânzările de mașini noi în Marea Britanie au urcat cu 18,50%, la 206.435 unități.

În perioada ianuarie-februarie 2023, Dacia a vândut 2.232 vehicule pe piața britanică, în creștere cu 56,67% față de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 2.232 unități.

În topul celor mai bine vândute modele în primele două luni din acest an se află Vauxhall Corsa, Volkswagen T-Roc, Nissan Qashqai, MG HS și Ford Puma.

În 2022, Dacia a vândut 27.221 de vehicule pe piața britanică, o creștere de 54,95% față de 2021, când a înmatriculat 17.568 de unități.

Marea Britanie rămâne a doua mare piață auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franței, Italiei și Spaniei.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
marea britanie