Unul dintre cele mai noi și mai avansate automobile lansate în acest an la Salonul Auto din Munchen, Mercedes GLC EQ, principalul rival al noului BMW iX3, va fi echipat cu un sistem de propulsie de ultimă generație, care va fi fabricat în Sebeș, în uzina Star Assembly, în care până acum au fost fabricate cutii de viteze automate.
Mercedes-Benz confirmă faptul că investiția din Sebeș „a primit aprobarea pentru sprijin de stat din partea Guvernului României”.
Producătorul auto german a finalizat investiția în noua linie de producție și a marcat startul producției, într-un eveniment la care a fost invitat și prim-ministrul Ilie Bolojan.

Uzina Star Assembly din Sebeș, care aparține în totalitate Mercedes-Benz, va fi una dintre cele mai tehnologizate fabrici de motoare și sisteme de propulsie electrică din lume, ca urmare a investițiilor într-o hală complet nouă, cu o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați, care va extinde astfel fabrica existentă.
Primul model care va beneficia de noile sisteme de propulsii, motoare și transmisii specifice mașinilor electrice, va fi noul GLC EQ, primul dintr-o serie nouă de autovehicule cu tehnologii avansate, proiectate de constructorul auto german pentru a concura cu principalii rivali, BMW, iar de anul viitor vor fi expediate motoare și transmisii pentru uzina din Kecskemet, Ungaria, aflată în apropiere de granița cu România. Acolo va începe producția lui C Class electric.
Cele două uzine ale Mercedes-Benz din România, Star Assembly din Sebeș și Star Transmission din Cugir fac parte din rețeaua globală de unități de producție powertrain a mărcii germane, până acum fiind responsabile de producția de cutii de viteze automate cu nouă trepte 9G-Tronic, cu opt trepte 8G-DCT și o variantă hibrid în anul 2020, asamblate la Sebeș cu componente fabricate la Cugir.
Mercedes spune că transformarea uzinei într-una dedicată componentelor pentru vehicule electrice „consolidează rolul strategic al fabricii în rețeaua globală de producție și în strategia de afaceri a Mercedes-Benz”, în condițiile în care unitatea din Sebeș este a doua fabrică din rețeaua globală de producție care furnizează sisteme de motorizare pentru familia EQ.

„Producerea unităților de propulsie electrică pentru noul Mercedes-Benz GLC complet electric este o etapă importantă în transformarea fabricii noastre și subliniază rolul orașului Sebeș în rețeaua globală de producție Mercedes-Benz. Investițiile în noile game de producție sporesc flexibilitatea și, prin urmare, consolidează pregătirea pentru viitor. Sunt mândru de echipa extrem de implicată și calificată care își va continua povestea de succes cu aceste noi produse de înaltă tehnologie”, a declarat Jörg Burzer, membru al Consiliului de Administrație al Mercedes-Benz Group AG, responsabil pentru producție, calitate și managementul lanțului de furnizori.

Unitatea de propulsie electrică pentru noul GLC a fost dezvoltată intern, fiind formată din trei subsisteme: un motor electric, electronică de putere și angrenajul pentru transmisia puterii. Asamblarea acestora are loc la uzina din Sebeș și trimise către Bremen, unde GLC va intra în producția de serie anul viitor.
Linia de asamblare acoperă aproximativ 15.000 de metri pătrați, se întinde pe o lungime de aproximativ 1.000 de metri și cuprinde peste 200 de procese manuale și automatizate. Toate operațiunile de la noua unitate sunt gestionate exclusiv de angajați transferați din alte zone ale uzinei din Sebeș.
Alimentarea cu energie a fabricii va fi în viitor susținută de surse regenerabile, respectiv un sistem fotovoltaic de până la 5 MW aflat în prezent în curs de analiză.
VIDEO Ziarul Unirea

