VIDEO Guvernul se gândește din nou la o taxă de poluare impusă proprietarilor de mașini

VIDEO Guvernul se gândește din nou la o taxă de poluare impusă proprietarilor de mașini
scris 10 feb 2021

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a declarat că nu va fi lansată o dezbatere despre introducerea unei taxe auto, în România, dar se poate discuta despre o taxă de poluare care este aplicabilă în mai multe țări din Uniunea Europeană.

Profit.ro a relatat anterior că autoritățile încă încearcă să introducă o taxă auto, deși pentru un astfel de sistem a fost obligat de UE să restituie banii șoferilor.

eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți CITEȘTE ȘI eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți

”Obiectivul nostru este să completăm lista de programe începând 2021, să folosim Programul Național de Relansare și Reziliență pentru a venit în sprijinul cetățenilor și UAT cu alte programe, nu vom renunța la niciun program care a fost derulat de Ministerul Mediului și facem tot posibilul să majorăm bugetele sau cel puțin să asigurăm bugetul pe 2020 pe fiecare program”, a declarat ministrul Mediului.

INTERVIU Andrei Săvescu, despre premium în business CITEȘTE ȘI INTERVIU Andrei Săvescu, despre premium în business

Barna Tanczos a adăugat că ar putea fi introdusă o taxă potrivit căreia poluatorul plătește acolo unde există poluare, scrie News.ro.

”Putem vorbi despre o taxă de poluare, putem vorbi despre o formă de taxă care este aplicabilă în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, o formă prin care poluatorul plătește acolo unde există poluare. Și această dezbatere publică cred că trebuie să aibă loc în cursul anului 2021. Am avut o primă discuție cu dealerii și producătorii auto, dar nu despre taxa auto, ci despre programele de susținere a înlocuirii parcului auto. După aprobarea bugetului și după finalizarea discuțiilor pe baza Programului de Reziliență și Relansare, vom lansa dezbateri publice, atât cu autoritățile publice locale unde avem infrigement pe poluarea aerului, despre soluțiile care sunt propuse de UAT-uri, cât și cu cetățenii, dealerii auto și producătorii auto pentru a vedea în ce măsură România trebuie să se alinieze în rândul statelor care aplică diverse forme de taxare a poluării sau trebuie să rămânem în grupul celor 3-4 state membreale UE care nu aplică nicio formă de taxare a poluării aerului”, a mai declarat Barna Tanczos.

Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

Întrebat dacă personal este de acord cu introducerea unei taxe auto, Barna Tanczos a explicat că acest lucru nu este decis de ministru.

”În niciun caz nu poate decide ministrul Mediului dacă aplicăm sau nu o taxă. Am văzut ce s-a  întâmplat în ultimii zece ani, când deciziile au fost luate pe grabă, au fost luate fără o dezbatere publică și fără a analiza situația juridică a acestor decizii și am ajuns  la procese pierdute la Curtea Europeană de Justiție. În niciun caz nu ministrul Mediului nu decide, de aceea am lansat ideea de a avea o dezbatere publică cu decidenții pe plan local și național”, a mai arătat ministrul.

Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid

Potrivit lui Barna Tanczos, aceste dezbateri despre taxa de poluare ar putea începe în luna aprilie a acestui an.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxa de poluare
taxa auto
ministrul mediului
barna tanczos