La tunelul Momaia (1.350 m) se montează instalațiile electrice și mecanice, iar la 10 din cele 12 poduri s-au montat deja parapetele.
Constructorul austriac PORR este mobilizat acum, pe cei 9,86 km ai șantierului, cu 300 de oameni și peste 100 de utilaje.
În acest ritm, anul acesta se deschide circulația inclusiv pe această secțiune, cu aproximativ 6 luni mai devreme față de termenul contractual (februarie 2027) și se va circula pe aproape 54 km din cei 122 km ai autostrăzii Sibiu-Pitești A1, transmit autoritățile.
În paralel continuă lucrările pe șantierele secțiunilor montane dintre Tigveni și Boița, în lungime totală de peste 68 km, care trebuie finalizate până în anul 2029.
Constructorul austriac PORR avansează cu lucrările la construcția unui tunel dublu (cu două galerii) forat pe sub dealul Momaia, in zona Curtea de Argeș, parte din Autostrada Sibiu-Pitești.
Tunelul are o lungime de 1,35 km, fiind forat prin tehnologia NATM (New Austrian tunneling method), care presupune excavarea secvențială a tunelului și ranforsarea pe parcurs a pereților tunelului excavat prin pulverizarea de straturi de beton.
Pe lângă cele două galerii principale ale tunelului, vor fi realizate și trei conexiuni între ele, pentru situații de urgențe - două pietonale și una mai mare prin care pot trece și mașinile dintr-un tunel în celălalt.
Se estimează ca in luna august a acestui an constructorul va finaliza acest lot de autostradă.
Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este anul 2027, dar dacă se mențin ritmul activităților și mobilizarea din șantier, este foarte posibil să fie deschisă în 2026 circulația și pe această secțiune (9,8 km) a autostrăzii Sibiu- Pitești.
VIDEO Emilian Grigoraș
Contractul, în valoare de 1,54 miliarde lei (fără TVA) este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.
Cea mai dificilă structură din acest șantier este tunelul Momâia, primul tunel forat construit pe o autostradă din România.
Galeria de pe sensul de mers Pitești - Sibiu, a fost străpunsă în data de 03.03.2025, iar galeria de pe sensul Sibiu - Pitești, în data de 14.04.2025.














