Volkswagen își extinde rețeaua de încărcare a automobilelor electrice

Volkswagen își extinde rețeaua de încărcare a automobilelor electrice
scris 30 dec 2020

Volkswagen își extinde rețeaua de încărcare a automobilelor electrice în Germania și în Europa, având în acest moment peste 1.200 de stații doar în Germania și un plan pentru alte 750 de stații ce vor fi inaugurate anul viitor. Între stațiile care sunt în pregătire se numără și primele stații de încărcare de înaltă putere, ce pot încărca cu până la 300 kW.

Până la sfârșitul anului 2021, totalul stațiilor de încărcare a automobilelor electrice construite de Volkswagen în Germania ar trebui să depășească 2.000. Cea mai mare parte a acestor stații sunt publice, susține compania germană, acestea fiind accesibile persoanelor care nu lucrează pentru VW. Cea mai mare parcare de încărcare se află în Wolfsburg, unde se află și cartierul general al companiei. Aici sunt disponibile 500 de stații de încărcare. Alte astfel de parcări cu stații se găsesc în Hanovra, Brunswick, Salzgitter, Kassel, Emden, Osnabruck, Zwickau, Chemnitz și Dresda. La toate aceste stații compania spune că au fost realizate peste 50.000 de operații de încărcare, în ultimele 12 luni. În plus, energia oferită de aceste stații provine din surse regenerabile.

„Așa cum am anunțat, 2020 a marcat startul ofensivei majore electrice a Volkswagen. Am lansat cu succes ID.3 și continuăm deja cu următorul model, ID.4. VW aduce de asemenea o importantă contribuție la expansiunea extrem de necesară a infrastructurii de încărcare. Avem nevoie de semnificativ mai multe puncte de încărcare în Germania și Europa dacă vehiculele electrice urmează să se instaleze rapid. Din acest motiv, toți jucătorii din politică și industrie trebuie să continue eforturile lor în anii ce vin” a declarat Thomas Ulbrich, membru în boardul de conducere Volkswagen, responsabil cu E-mobility,

Pentru următorii cinci ani, Volkswagen și-a propus să instaleze peste 4.000 de puncte de încărcare în locațiile proprii. De asemenea, dealerii mărcii urmează să extindă opțiunile de încărcare pe scară largă. Planurile prevăd ca fiecare dealer să ofere cel puțin un charger AC de 11 kW și un charger DC de 22 kW. În plus, VW Group este angajat în dezvoltarea rețelelor de încărcare rapidă: IONITY, în Europa, Electrify America, în SUA, și CMAS în China.

FOTO ADAC: Cele mai bune anvelope de iarnă R16, în testele din 2020 CITEȘTE ȘI FOTO ADAC: Cele mai bune anvelope de iarnă R16, în testele din 2020

VW oferă, de asemenea, cumpărătorilor de vehicule electrice stații casnice de tip wall-box, botezate ID.Charger, precum și servicii de încărcare și tarife speciale. În ultimele trei luni, livrările companiei Elli, care se ocupă de aceste chargere, au crescut la un volum cu 5 cifre, precizează cei de la VW, susținute și de programul de subvenționare al statului german, care oferă 900 de euro pentru o astfel de stație.

Volkswagen și-a propus să lanseze 70 de modele electrice în următorii 10 ani, dintre care aproximativ 20 se află în plin proces de dezvoltare/producție. Compania și-a propus să investească 35 de miliarde euro pe e-mobilitate și să producă 26 de milioane de vehicule electrice până în 2030.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
statii incarcare masini electrice
id.charger
masini electrice