Volkswagen vrea să împrumute 20 miliarde euro pentru finanțarea costurilor legate de scandalul emisiilor

Volkswagen vrea să împrumute 20 miliarde euro pentru finanțarea costurilor legate de scandalul emisiilor
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 2 dec 2015

Grupul german Volkswagen a ajuns la un acord cu mai multe bănci asupra termenilor pentru contractarea unui credit punte în valoare de 20 miliarde de euro, destinat finanțării costurilor rezultate în urma scandalului emisiilor poluante, potrivit unor surse familiare cu situația, citate de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Un număr de 13 bănci s-au oferit să împrumute grupul pe termen scurt cu sume cuprinse între 1,5 și 2,5 miliarde de euro fiecare, pentru o finanțare totală de 29 miliarde de euro, au declarat miercuri sursele menționate, care au arătat că Volkswagen a optat pentru contractarea unei sume de 20 miliarde de euro. Împrumutul ar urma să fie anunțat vineri.

Reprezentanții Volkswagen au refuzat să comenteze. Potrivit surselor citate de Reuters, grupul ar putea să emită, în primul trimestru al anului viitor, o serie de obligațiuni corporatiste pentru a rambursa împrumutul.

Grupul german se confruntă cu cel mai mare scandal din istoria sa, după ce a admis că a instalat un soft ilegal pe mai mult de 11 milioane de vehicule la nivel mondial, dispozitivul permițând ascunderea nivelului real al noxelor emanate de mașini.

Scandalul, care a dus la deprecierea puternică a acțiunilor și obligațiunilor Volkswagen pe piețele internaționale, ar putea genera costuri de zeci de miliarde de euro pentru grupul controlat de Porsche Automobil Holding, potrivit analiștilor.

Volkswagen a anunțat recent o serie de măsuri în vederea reducerii costurilor, însă concedierea angajaților nu se numără printre acestea.

"Locurile de muncă reprezintă un activ prețios, care nu trebuie irosit", a spus miercuri Wolfgang Porsche, președintele Porsche Automobil Holding, într-un discurs adresat celor 20.000 de angajați ai uzinei Volkwagen din orașul german Wolfsburg

Angajații Volkswagen și-au exprimat îngrijorarea cu privire la stabilitatea locurilor de muncă, în condițiile în care producătorul auto ar putea să întrerupă activitatea pentru trei săptămâni la uzinele din Germania în perioada sărbătorilor de iarnă, în vederea reducerii costurilor.

Liderul de sindicat de la uzina din Wolsburg a dat asigurări că locurile de muncă, inclusiv cele temporare, vor fi menținute la nivelul actual cel puțin până la finele primului trimestru din 2016.

În 2014, Volkswagen a produs 836.000 de mașini la uzina din Wolsburg.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
vw
scandal
emisii
poluant
imprumut