VW Group, scădere de peste 30% în luna mai. Cea mai mare surpriză: piața din China a înregistrat creștere și a depășit Europa

VW Group, scădere de peste 30% în luna mai. Cea mai mare surpriză: piața din China a înregistrat creștere și a depășit Europa
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 15 iun 2020

VW a publicat rezultatele vânzărilor pentru luna mai, cu o scădere de peste 30% la nivel global. Cele mai mari pierderi în volume au fost în Europa de Vest, unde cifrele sunt cu aproape 60% mai mici față de anul trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Livrările grupului Volkwagen în luna mai au fost afectate serios, în pofida faptului că luna trecută au fost reluate atât producția, cât și vânzările din showroom-uri. În total, mărcile grupului au livrat 609.400 vehicule în luna mai, cu 33,7% mai puține decât anul trecut (919.000). Valoarea este mai bună decât în aprilie, când scăderea s-a situat la -45,5% global și la -76,7% în Europa de Vest. De remarcat faptul că, pe piața din China, VW Group are deja creștere în mai, ceea ce este îmbucurător pentru perspectivele celorlalte piețe ale lumii.

Volkswagen lansează ID.Charger, stația casnică de încărcare a mașinilor electrice CITEȘTE ȘI Volkswagen lansează ID.Charger, stația casnică de încărcare a mașinilor electrice

Scăderile au diferit destul de mult de la o marcă la alta, de la -17,4%, Porsche, la -65% la SEAT, cu cifre destul de mari și la SKODA (-45,1%) și pentru vehiculele comerciale (-52%) și camioanele MAN și SCANIA. Pe piețe, America de Sud a avut cea mai mare scădere, acolo fiind încă în plin impact epidemia de coronavirus (-69%, 17.000 unități), urmată de Afria și Orientul Mijlociu (-59,2%) și Europa de Vest(- 57,3%) cu 147.400 unități vândute, o pierdere de aproximativ 200.000 de vehicule comparativ cu mai 2019.

Pe primele cinci luni, grupul a vândut 3.089.000 de vehicule, cu 29,7% mai puține (4,39 milioane în 2019), declinul cel mai mare fiind în Europa de Vest (-39,2%). Pe piața din China, scăderea din acest an este de 20%, fiind încă resimțită căderea din primele luni ale anului. China devine în acest an cea mai mare piață a grupului la nivel global, cu 1,25 milioane de vehicule, depășind Europa, care a cumulat, Europa de Vest plus Europa Centrală și de Est, cu 1,22 milioane de vehicule.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw vanzari
piata auto
livrari volkswagen group
audi
porsche