Asigurătorul Allianz Țiriac a intrat în acționariatul fostei E.ON Distribuție. Compania dă dividende de 442 milioane lei din profiturile anilor trecuți

Asigurătorul Allianz Țiriac a intrat în acționariatul fostei E.ON Distribuție. Compania dă dividende de 442 milioane lei din profiturile anilor trecuți
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 27 apr 2017

Allianz Țiriac, liderul pieței locale de asigurări, a preluat în februarie un procent de 1,2292% din acțiunile monopolului de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale din nordul țării, Delgaz Grid, fosta E.ON Distribuție, participația având o valoare de circa 9,5 milioane lei (peste 2 milioane euro).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acțiunile au fost preluate de la vehiculul investițional Allianz Infrastructure Luxembourg I, înregistrat în ducatul omonim și controlat de asemenea de grupul financiar-mamă german, ca și compania de asigurări din România.

Astfel, într-un document recent al Delgaz Grid se menționează "transferul de la Allianz Infrastructure Luxembourg I SARL la Allianz Țiriac Asigurări SA al unui număr de 3.802.150 acțiuni reprezentând 1,2292% din capitalul social al societății, devenit efectiv la data de 24 februarie 2017".

Potrivit aceleiași surse, deținerea preluată de Allianz Țiriac la Delgaz Grid reprezintă o participare la capitalul social integral vărsat al companiei în sumă de 9,505 milioane lei, adică de peste 2 milioane euro. În document nu se precizează dacă transferul de acțiuni între cele subsidiare ale grupului german Allianz s-a făcut contra cost și care a fost în acest caz prețul acestuia sau dacă cesiunea a fost gratuită.

UE a lansat acțiuni judiciare împotriva Ungariei, în urma noii legi a universităților adoptată de Budapesta CITEȘTE ȘI UE a lansat acțiuni judiciare împotriva Ungariei, în urma noii legi a universităților adoptată de Budapesta

În plus, E.ON, Allianz Infrastructure Luxembourg I și Allianz Țiriac Asigurări au convenit ca Delgaz Grid să distribuie către acționari, sub formă de dividende, din profiturile reportate din anii 2010-2015, suma totală de 442 milioane lei. Astfel, cei de la E.ON ar urma să încaseze 324,6 milioane lei, Ministerul Energiei – 59,7 milioane lei, Allianz Infrastructure Luxembourg I – 55,2 milioane lei, iar Allianz Țiriac – 2,3 milioane lei. Suma totală de distribuit se compune din profitul reportat al fostei E.ON Moldova Distribuție din anii 2010-2014, de 285,55 milioane lei, la care se adaugă un procent de circa 64% din profitul reportat al Delgaz Grid pe anul 2015, adică 156,44 milioane lei.

Allianz Infrastructure Luxembourg I a preluat anul trecut 30% din acțiunile Delgaz Grid, fosta E.ON Distribuție, contra unei sume nedezvăluite. În urma tranzacției, grupul energetic german E.ON a păstrat controlul asupra distribuitorului român de energie și gaze, deținând 56,5% din acțiunile acestuia, prin firma locală E.ON România SRL, față de 86,5% înainte de operațiune. Statul român, prin Ministerul Energiei, și-a păstrat intactă participația de 13,5% din capitalul Delgaz Grid.

Ca parte a acordului dintre părțile tranzacției, grupul financiar Allianz s-a angajat ca timp de doi ani, începând din 20 decembrie 2016, să nu-și vândă către terți participația de 30% la operatorul român de distribuție de energie și gaze.

Rezultate Automobile Dacia: încasări record, de 4,6 miliarde euro. Producția de vehicule Dacia a scăzut cu 5,5% CITEȘTE ȘI Rezultate Automobile Dacia: încasări record, de 4,6 miliarde euro. Producția de vehicule Dacia a scăzut cu 5,5%

"În vederea implementării planurilor de dezvoltare a afacerii societății și asigurării creșterii sustenabile a societății, pentru un termen de doi (2) ani începând cu data de 20 decembrie 2016, Allianz Infrastructure Luxembourg sau afiliații săi nu vor înstrăina, cesiona sau transfera în alt mod către una sau mai multe terțe părți altele decât E.ON România sau un afiliat al E.ON România, fie cu titlu gratuit sau în schimbul unei compensații (inclusiv dar fără limitare prin vânzare, prin reorganizări societare cum ar fi fuziunea, divizarea parțială sau totală, aport în natură, distribuire sau în alt mod) toate sau o parte din acțiunile deținute în cadrul societății. Nicio înstrăinare, cesiune sau alt transfer de acțiuni efectuat cu încălcarea acestei clauze nu se va înregistra în registrul acționarilor societății", se arată în noul act constitutiv al Delgaz Grid, adoptat într-o AGA a companiei din decembrie anul trecut.

În schimb, acțiunile Allianz Infrastructure Luxembourg la Delgaz Grid vor putea fi transferate înainte de expirarea perioadei de 2 ani fie către acționarul majoritar E.ON, fie către alte societăți din grupul Allianz, fiind menționate expres în acest sens subsidiarele românești Allianz Țiriac Asigurări și Allianz Țiriac Pensii Private.

"Prin derogare, Allianz Infrastructure Luxembourg va putea transfera toate sau o parte din acțiunile deținute în cadrul societății către Allianz Țiriac Asigurări și/sau către Allianz Țiriac Pensii Private (sub rezerva că Allianz Țiriac Asigurări și Allianz Țiriac Pensii Private nu vor deține împreună mai mult de 5% din acțiuni în societate) și/sau către un alt afiliat al Allianz Infrastructure Luxembourg, cu condiția ca un asemenea alt afiliat fie să aibă în bilanțul contabil active nete în valoare de cel puțin 100 de milioane de euro, fie să fie garantat cu o garanție corporativă irevocabilă și necondiționată care depășește această sumă și care este acordată de un alt afiliat care deține asemenea active, oricând și fără nicio restricție", se stipulează în noul act constitutiv al Delgaz Grid.

Compania MementoBUS cere liberalizarea transportului rutier de persoane, care ar ieftini cu până la 80% călătoriile cu autocarul CITEȘTE ȘI Compania MementoBUS cere liberalizarea transportului rutier de persoane, care ar ieftini cu până la 80% călătoriile cu autocarul

E.ON Distribuție România și-a schimbat denumirea, de la 1 ianuarie 2017, în Delgaz Grid. Motivul este o Directivă UE din 2009 privind piața comună a energiei, care stipulează că, în cadrul holdingurilor energetice care dețin atât companii de distribuție, cât și firme de furnizare de energie și gaze, distribuitorii și furnizorii nu pot avea același nume, pentru a nu induce consumatorilor confuzie între distribuitorii și furnizorii din același grup și pentru a încuraja concurența pe piața de furnizare. E.ON deține în România și furnizorul de electricitate și gaze E.ON Energie.

E.ON Distribuție România, actualmente Delgaz Grid, deține monopolul zonal al distribuției de energie electrică în regiunea Moldovei, unde operează o rețea de distribuție de peste 80.000 de kilometri. De asemenea, operează rețelele locale de distribuție a gazelor naturale din județele din nordul țării (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău), lungimea totală a rețelelor fiind de peste 20.000 de kilometri. În total, compania distribuie energie electrică și gaze naturale unui număr de circa 3 milioane de clienți.

E.ON Distribuție România SA a fost rezultatul fuziunii, la finalul anului 2014, dintre operatorii de distribuție de gaze și electricitate controlați de grupul german E.ON în România, care funcționau separat anterior, pe firme diferite. Fuziunea s-a efectuat prin absorbirea E.ON Moldova Distribuție SA, distribuitorul de energie electrică, de către E.ON Gaz Distribuție SA, și schimbarea numelui companiei, în urma operațiunii, în E.ON Distribuție România SA. În 2015, E.ON Distribuție a raportat un profit net de 260,3 milioane lei, triplu față de 2014, la o cifră de afaceri de 1,6 miliarde, dublă față de anul anterior, ca urmare a fuziunii relatate mai sus.

Barometru industrial: Activitatea din industria românească a accelerat în martie, atingând un vârf al ultimului an CITEȘTE ȘI Barometru industrial: Activitatea din industria românească a accelerat în martie, atingând un vârf al ultimului an

În dimineața zilei de 21 aprilie 2017, un număr de 94 de localități din cinci județe din zona centrală și de nord a Moldovei, aflate în zona de distribuție a Delgaz Grid, au rămas parțial sau total nealimentate cu energie electrică, din cauza ninsorilor abundente și a rafalelor de vânt. Potrivit companiei de distribuție, citate de News.ro, a fost vorba de toate comunele din județul Vaslui, de 57 de localități din Bacău, 17 din Iași, zece din Suceava, șase din Botoșani și patru din Neamț.

”Înrăutățirea condițiilor meteorologice a provocat avarii importante în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În județul Vaslui există în zona Bârlad – Murgeni stâlpi de înaltă tensiuni rupți, fiind astfel afectate magistrale de transport a energie electrice”, declara, pentru News.ro responsabilul mass-media al Delgaz Grid, Cornel Zaiț. Echipe ale companiei de furnizare a energiei electrice și ale contractorilor se află în teren pentru remedierea defecțiunilor, însă ”anumite lucrări necesită timp pentru realizarea în siguranță, atât pentru consumatori, cât și pentru electricieni”, susțineau reprezentanții Delgaz Grid.

Luni, 24 aprilie, seara, cincisprezece localități din județul Vaslui erau nealimentate cu energie electrică de peste 72 de ore, din cauza ninsorilor de săptămâna trecută. Echipele de intervenție ale Delgaz Grid au găsit peste 540 de stâlpi de electricitate distruși de viscol. Reprezentanții Delgaz Grid au declarat că, în urma intervențiilor din teren, aproximativ 90% din consumatorii afectați au fost realimentați cu energie electrică.

”Stația de transformare din Murgeni a fost realimentată duminică și estimăm că, în cursul zilei de mâine (n.r. - marți), va fi reconectată la sistemul de distribuție și stația din Fălciu. Refacerea liniilor de medie tensiune din județul Vaslui se va finaliza etapizat în cursul acestei săptămâni, în funcție de condițiile de acces în teren cu materialele și utilajele necesare. Multe dintre porțiunile de rețea avariate nu se găsesc în vecinătatea unor căi rutiere practicabile, accesul fiind dificil, mai ales în condițiile topirii zăpezii”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Delagaz Grid, Sorin Munteanu.

Conform ultimelor evaluări făcute în teren luni de echipele de intervenție ale distribuitorului de electricitate, 28 de stâlpi de înaltă tensiune, aproape 400 stâlpi de medie tensiune și peste 120 de stâlpi de joasă tensiune au fost distruși în județul Vaslui. Reprezentanții Delagaz Grid au atras atenția populației asupra pericolului de electrocutare și arsuri pe care îl reprezintă atingerea lor sau chiar pătrunderea persoanelor în apropierea stâlpilor și cablurilor de la sol.

Profit.ro organizează, în 15 mai, la Hotel Intercontinental, cu începere de la ora 9.00, Profit Energy.forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice. Pentru detalii și înregistrări, AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
e.on
e.on distributie
delgaz grid
distributie energie electrica
distributie gaze naturale
monopoluri distributie energie gaze
allianz tiriac asigurari