Avertisment dur de la vârful industriei: Ideea excluderii energiei nucleare din taxonomia UE a activităților durabile climatic și ecologic are în spate China și Rusia!

Avertisment dur de la vârful industriei: Ideea excluderii energiei nucleare din taxonomia UE a activităților durabile climatic și ecologic are în spate China și Rusia!
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 20 sep 2021

În spatele vocilor care susțin excluderea producției de energie nucleară de pe viitoarea listă europeană cu putere de lege a activităților industriale durabile din punct de vedere climatic și ecologic, care astfel vor avea acces privilegiat la finanțare din partea instituțiilor de profil, se află state precum China și Rusia, este mesajul lui Jean-Bernard Levy, CEO-ul gigantului energetic francez de stat Electricite de France (EDF), unul dintre cei mai mari operatori de centrale nucleare din lume.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Declarația a fost făcută cu ocazia audierii lui Levy în cadrul unei ședințe a Comisiei pentru afaceri economice a Adunării Naționale, camera inferioară a Parlamentului de la Paris.

ULTIMA ORĂ City Insurance e istorie! ASF a retras autorizația de funcționare a liderului pieței asigurărilor și-i va cere falimentul în instanță CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ City Insurance e istorie! ASF a retras autorizația de funcționare a liderului pieței asigurărilor și-i va cere falimentul în instanță

"Dacă energia nucleară nu va fi integrată în această taxonomie a activităților durabile, riscul este mare să vedem țări terțe - și ne putem gândi la China și la Rusia - strecurându-se prin faliile acestei inițiative europene nefaste. Aceste state vor fi atunci singurele care vor putea asigura finanțare țărilor europene, în special celor din Europa de Est, dar nu numai, care trebuie să construiască centrale nucleare în scopul de a își înlocui unitățile de producție de electricitate pe bază de cărbune", le-a spus șeful EDF deputaților francezi din Comisie.

După cum a relatat Profit.ro, obiectivele din domeniul gazelor naturale și energiei nucleare vor fi excluse de la finanțarea prin așa-numitele obligațiuni "verzi", menite să susțină proiecte investiționale "sustenabile" din punct de vedere climatic și al mediului, pe care Uniunea Europeană intenționează să le emită pentru a face rost de o parte din banii necesari implementării instrumentul de redresare post-COVID "Next Generation EU", în valoare totală de 800 miliarde euro. Acest lucru ar putea afecta și șansele celor două sectoare de a fi incluse în taxonomia generală de sustenabilitate a UE, cu toate că atât gazul, cât și nuclearul, sunt considerate a fi esențiale pentru atingerea țintelor europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

ULTIMA ORĂ Guvernul a aprobat obligativitatea certificatului verde CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul a aprobat obligativitatea certificatului verde

"În spatele celor care se opun includerii nuclearului în taxonomia europeană se profilează mari conglomerate de stat situate la est de Europa, mai aproape sau mai departe", a punctat Jean-Bernard Levy.

Pe măsură ce normele europene și internaționale de mediu sunt tot mai severe, instrumentele de finanțare pentru investiții clasificate drept sustenabile devin tot mai avantajoase, permițând dezvoltatorilor să obțină fonduri la costuri de împrumut mai mici.

Jean-Bernard Levy, CEO-ul EDF. Sursă foto: faxinfo.fr

Jean-Bernard Levy, CEO-ul EDF. Sursă foto: faxinfo.fr

Campus privat: Cererea de spații de cazare pentru studenți a crescut cu 15% înainte de începerea noului an școlar CITEȘTE ȘI Campus privat: Cererea de spații de cazare pentru studenți a crescut cu 15% înainte de începerea noului an școlar

Franța, cea mai mare putere nucleară civilă a Europei și a doua din lume după SUA, dispunând de 56 de unități de producție, își asigură circa 70% din necesarul de energie din această sursă. În mod firesc, autoritățile din Hexagon susțin intens includerea nuclearului în taxonomia activităților durabile, cu acces la finanțare ieftină.

"Vom avea nevoie de energia nucleară pentru a ne atinge obiectivele Green Deal, de reducere a emisiilor de CO2. Decizia Germaniei de a renunța la nuclear a însemnat creșterea emisiilor. Când e poluare la Paris, vedem bine de unde vine. Vine de la est", a declarat luna aceasta francezul Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă al UE.

UE, pregătită să nu recunoască rezultatul alegerilor legislative din Rusia CITEȘTE ȘI UE, pregătită să nu recunoască rezultatul alegerilor legislative din Rusia

Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare Cernavodă, declara în iunie, la Profit Energy.forum, că există optimism cu privire la faptul că autoritățile europene vor include, eventual cu anumite condiții, energia nucleară pe lista oficială a activităților economice durabile, de natură să conducă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a căror finanțare de către bănci și alte instituții de profil este deci încurajată, o decizie finală în acest sens fiind așteptată cel mai târziu anul viitor.

"Energia nucleară joacă un rol important în viitorul decarbonizat al Europei și al lumii. Fără energia nucleară, costul decarbonării ar fi semnificativ mai mare, cu impact puternic la nivel european și global, vorbim de miliarde și trilioane de euro și dolari. Poate și de aceea, recent, Joint Research Center, brațul științific și de cercetare al Bruxelles-ului, a emis un punct de vedere favorabil includerii energiei nucleare în taxonomia surselor de energie durabile. După cum se prefigurează dezbaterea, în cursul acestui an sau al anului viitor vor fi finalizate unele așa-numite acte delegate, care să includă noi surse de energie în taxonomie, probabil sub anumite condiții. Suntem în punctul în care suntem convinși că energia nucleară va fi inclusă, însă va fi important de văzut sub ce auspicii. Rămânem pozitivi și în același timp disponibili pentru a oferi în permanență clarificări asupra rolului pe care energia nucleară îl joacă în viitorul nostru energetic", arăta Ghiță.

VIDEO Prima TV: Telecabină blocată de urs CITEȘTE ȘI VIDEO Prima TV: Telecabină blocată de urs

În iulie a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial Legea de ratificare a Acordului între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, pentru extinderea și retehnologizarea centralei românești de profil. Acordul prevede că entități din SUA ar trebui să fie selectate pentru pozițiile de contractor pentru inginerie, procurare și construcții (IPC) și companie principală de inginerie la proiectele menționate, urmând să colaboreze cu furnizorul canadian al tehnologiei nucleare Candu 6, iar autoritățile de la București vor încerca să convingă Comisia Europeană ca anumite contracte necesare retehnologizării reactorului 1 și construirii unităților 3 și 4 de la Cernavodă să fie exceptate de la reglementările UE privind achizițiile publice.

"Statele Unite își exprimă interesul ferm în facilitarea utilizării EXIM Bank US, US International Development Finance Corporation și a altor instituții finanțatoare aplicabile și disponibile din SUA care să sprijine finanțarea globală a proiectelor, sub rezerva politicilor, procedurilor, reglementărilor și independenței decizionale a acestor instituții, inclusiv, în mod particular, evaluările independente de tip due dilligence, juridic, tehnic, financiar, de mediu, social și de securitate nucleară a fiecărui proiect din cadrul Programului", mai stipulează documentul.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie nucleara reducere emisii co2
energie nucleara taxonomie activitati durabile
reactoarele 3 si 4 cernavoda
romania sua acord nuclear