Cumpărătorii istoricei termocentrale Borzești ridică fabrică de hidrogen verde de 10 MW la Onești

Cumpărătorii istoricei termocentrale Borzești ridică fabrică de hidrogen verde de 10 MW la Onești
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 24 apr 2023

Compania Bplus Advisory, controlată de Electrocentrale Borzești din grupul Renovatio, cumpărătorul istoricei termocentrale Borzești, vrea să construiască o capacitate de producție de hidrogen verde, obținut prin electroliză realizată cu energie regenerabilă, de 10 MW la Onești, județul Bacău, cu fonduri UE din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul Bplus Advisory se numără printre cele pentru care a fost semnat deja contract de finanțare prin PNRR, după cum a relatat Profit.ro.

Elon Musk amenință Microsoft cu proces, după ce aceasta a eliminat Twitter din cadrul propriei platforme de publicitate CITEȘTE ȘI Elon Musk amenință Microsoft cu proces, după ce aceasta a eliminat Twitter din cadrul propriei platforme de publicitate

Compania își propune generarea unei cantități estimate de aproape 750 de tone de hidrogen regenerabil anual, în fiecare an de operare, în instalația ce va fi pusă în funcțiune până la finalul anului 2025 și este gândită să aibă o durată de viață de 20 de ani.

Valoarea totală a proiectului este de 118.817.275,76 lei din care 77.919.144,53 lei valoarea nerambursabilă din fondurile PNRR. Restul cheltuielilor necesare implementării proiectului vor fi asigurate de Bplus Advisory″, a transmis compania.

FOTO O companie chineză vine în Hunedoara pentru a fabrica piese ale Volkswagen CITEȘTE ȘI FOTO O companie chineză vine în Hunedoara pentru a fabrica piese ale Volkswagen

Durata proiectului este de 35 de luni, perioada de implementare a acestuia fiind februarie 2023 – decembrie 2025.

Instalația de producere a hidrogenului va fi racordată direct în Stația Electrocentrale Borzești aflată în vecinătate. În stația Electrocentrale Borzești sunt racordate unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, astfel încât energia electrică utilizată în procesul de electroliză va proveni din energie solară și energie eoliană″, mai arată Bplus Advisory.

TABEL Un șofer din Ministerul Educației a ajuns la un salariu cât al unui profesor cu 25 de ani vechime și gradul I, aflat la maximul carierei sale CITEȘTE ȘI TABEL Un șofer din Ministerul Educației a ajuns la un salariu cât al unui profesor cu 25 de ani vechime și gradul I, aflat la maximul carierei sale

Capacitatea de 10 MW obținută prin implementarea acestui proiect reprezintă 10% din obiectivul de 100 MW asumat de România prin PNRR.

După cum a relatat Profit.ro, Electrocentrale Borzești are în plan retehnologizarea termocentralei omonime, dar și construirea unui parc fotovoltaic și a unuia eolian.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidrogen pnrr
electrocentrale borzesti
grupul renovatio
termocentrala borzesti