FOTO Toți rușii din fruntea Petrotel Lukoil Ploiești au fost demiși. Conducerea - preluată de români, plus un ucrainean fost șef la o rafinărie din Odesa bombardată de armata rusă

FOTO Toți rușii din fruntea Petrotel Lukoil Ploiești au fost demiși. Conducerea - preluată de români, plus un ucrainean fost șef la o rafinărie din Odesa bombardată de armata rusă
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 20 apr 2023

Consiliul de Supraveghere al rafinăriei ploieștene Petrotel Lukoil, controlată de gigantul petrolier rus omonim, i-a înlocuit pe 4 dintre cei 5 membri ai directoratului, structura de conducere executivă a companiei, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Înlocuirile au fost decise cu două luni înainte de finalizarea mandatelor celor schimbați din funcții.

FOTO Start pentru drumurile radiale care vor lega Bucureștiul de A0 CITEȘTE ȘI FOTO Start pentru drumurile radiale care vor lega Bucureștiul de A0

Astfel, au fost înlocuiți din directorat rușii Aleksei Kovalenko (director general executiv și președinte al directoratului Petrotel Lukoil), Olga Kuzina (director economic și financiar), Alexey Vointsev (director de livrări) și Kuzma Oligov (director de personal).

Singurul membru al directoratului păstrat a fost românul Dan Dănulescu, numit director general executiv și președinte al directoratului Petrotel Lukoil. El a rămas și cu unica funcție anterioară, cea de inginer-șef. Dănulescu lucrează la rafinăria Petrotel de aproape 20 de ani, respectiv din decembrie 2003.

România va permite în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina către state terțe, dar va sigila și monitoriza suplimentar mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României CITEȘTE ȘI România va permite în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina către state terțe, dar va sigila și monitoriza suplimentar mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României

Ceilalți membri noi, români, ai directoratului sunt Dorel Duțu (contabil-șef al Petrotel din anul 2001), Adrian Negoiță (director de producție, în companie din 2013) și Ion Mura (director economic și financiar, timp de 21 de ani director adjunct la Lukoil Republica Moldova, transferat în 2021 în România).

Cel de-al patrulea nume nou din directoratul Petrotel Lukoil este cel al ucraineanului Oleksii Bibik, care a fost numit director de resurse umane, el primind permis de ședere în România din partea autorităților de la București.

TABEL Un șofer din Ministerul Educației a ajuns la un salariu cât al unui profesor cu 25 de ani vechime și gradul I, aflat la maximul carierei sale CITEȘTE ȘI TABEL Un șofer din Ministerul Educației a ajuns la un salariu cât al unui profesor cu 25 de ani vechime și gradul I, aflat la maximul carierei sale

Potrivit presei ucrainene, începând din 2003, Oleksii Bibik a deținut mai multe poziții în conducerea operațiunilor din Ucraina ale Lukoil, inclusiv pe cele de director HR și director general adjunct al rafinăriei din Odesa a rușilor, a patra cea mai mare din țara vecină. 

În 2013, pe fondul agravării tensiunilor politice cu Rusia, care au culminat în anul următor cu protestele Maidan, îndepărtarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici și anexarea Crimeei de către Kremlin, Lukoil a ajuns la un acord cu compania ucraineană Vetek Group a omului de afaceri Serhii Kurcenko pentru ca aceasta să preia rafinăria Lukoil din Odesa.

Ryanair pregătește deja reluarea curselor spre Ucraina: Vom fi cea mai mare companie aeriană a Ucrainei! CITEȘTE ȘI Ryanair pregătește deja reluarea curselor spre Ucraina: Vom fi cea mai mare companie aeriană a Ucrainei!

Însă deal-ul nu a mai fost finalizat. Mai întâi, au apărut informații că Vetek ar fi cedat rafinăria băncii ruse VTB, după ce nu ar mai fi putut rambursa un credit contractat tocmai pentru cumpărarea acesteia. Ulterior, autoritățile de la Kiev au acuzat Vetek de evaziune fiscală și vamală, iar un tribunal ucrainean a decis din acest motiv, în aprilie 2014, confiscarea rafinăriei, care se află și în prezent în proprietatea statului ucrainean.

În urmă cu mai bine de un an, pe 3 aprilie 2022, rafinăria din Odesa a fost una dintre principalele ținte ale unui atac masiv cu rachete al armatei ruse asupra orașului-port la Marea Neagră. Mai multe detalii aici, aici și aici.

Sursă foto: https://www.tearline.mil/

Sursă foto: https://www.tearline.mil/

DOCUMENT DECIZIE Românii vor putea crește în gospodării mai mult de 5 porci, dar vor trebui să respecte reguli stricte. Cerințele impuse CITEȘTE ȘI DOCUMENT DECIZIE Românii vor putea crește în gospodării mai mult de 5 porci, dar vor trebui să respecte reguli stricte. Cerințele impuse

Înlocuirea directoratului companiei a fost ultima decizie a Consiliului de Supraveghere a Petrotel Lukoil, toți membrii acestuia dându-și demisia după câteva zile, după cum a relatat Profit.ro.

Petrotel Lukoil este controlată de gigantul petrolier rus prin intermediul diviziei sale de trading Litasco, înregistrată în Elveția. Rafinăria a terminat anul 2021 cu profit net de peste 22 milioane lei, la o cifră de afaceri de mai mult de 1 miliard de lei, și cu un număr mediu de 439 de angajați.

FOTO Surpriză - După decenii, Ministerul Transporturilor își mută angajați de la Gara de Nord. A ales o clădire de birouri CITEȘTE ȘI FOTO Surpriză - După decenii, Ministerul Transporturilor își mută angajați de la Gara de Nord. A ales o clădire de birouri

Litasco se judecă în prezent cu ANAF pentru o decizie de impunere prin care Fiscul i-a cerut, în urma unei inspecții, să plătească impozit suplimentar în sumă totală de peste 50 de milioane de lei pe profituri obținute în 2021, din operațiuni din România de vânzare de produse petroliere, inclusiv la export, după cum a relatat în exclusivitate Profit.ro.

România a fost în luna martie cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei, depășind Polonia în topul statelor de unde Kiev-ul importă combustibilul diesel necesar acoperirii consumului curent, celui al armatei și compensării deselor întreruperi cu electricitate cauzate de bombardamentele rusești. Foarte probabil, cel puțin o parte din combustibilul diesel exportat în Ucraina este, la rândul său, importat, cele 3 rafinării din România, printre care Petrotel Lukoil Ploiești, acoperind doar două treimi din consumul intern, restul, până la nivelul anual de 5,9 milioane fiind asigurat din importuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
rafinăria petrotel lukoil
petrotel lukoil
petrotel ploiești
lukoil ucraina
rafinării ucraina
rusia război ucraina