EXCLUSIV Grupul ceh CEZ închide una din cele două companii nevândute către Macquarie, cea de trading, însă rămâne activ pe piața din România

EXCLUSIV Grupul ceh CEZ închide una din cele două companii nevândute către Macquarie, cea de trading, însă rămâne activ pe piața din România
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 14 feb 2022

Grupul ceh CEZ, care și-a vândut anul trecut principalele active către Macquarie Infrastructure and Real Assets (”MIRA”) pentru aproximativ un miliard de euro, operațiune anunțată în exclusivitate de Profit.ro ca fiind pregătită, își închide una din cele două companii pe care nu le-a transferat grupului australian, CEZ Trade România SRL, însă susține că va rămâne activ pe piața de energie autohtonă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Potrivit OPCOM, CEZ Trade România SRL a ieșit din proprie inițiativă, de la 1 ianuarie, atât de pe piața pentru ziua următoare (PZU), pe care se tranzacționează o cantitatea echivalentă cu 40-45% din consumul intern, cât și de pe piața centralizată cu negociere dublă continuă (PC-OTC).

“CEZ Trade România a acționat în principal ca o companie de suport pentru CEZ, a. s, divizia de tranzacționare a grupului din Republica Cehă. Mica firmă locală va fi închisă, dar CEZ va rămâne activ în ceea ce privește tranzacționarea pe piața din România”, a transmis, pentru Profit.ro, grupul ceh.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

CEZ, a.s. este activă în prezent pe 10 piețe de energie din Europa: cele din Cehia, Slovacia, Franța, Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Olanda, Marea Britanie și Grecia.

În 2020, înainte de finalizarea tranzacției cu Macquarie Infrastructure and Real Assets, CEZ Trade România SRL realizase un profit net de aproape un milion de lei la o cifră de afaceri de 3,7 milioane lei.

CEZ Trade România SRL este una din cele 2 companii din portofoliul grupului ceh care nu au fost vândute către MIRA. Cealaltă companie este cea de servicii energetice, High-Tech Clima, care, în 2020, a înregistrat o pierdere de 1,1 milioane lei la o cifră de afaceri de aproape 57 milioane lei.

PROFIT NEWS TV Marius Coman, IoT Country Sales Manager Vodafone România: Eficiența operațională este unul dintre lucrurile pe care companiile le au în vedere atunci când își doresc să implementeze soluții de IoT CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Marius Coman, IoT Country Sales Manager Vodafone România: Eficiența operațională este unul dintre lucrurile pe care companiile le au în vedere atunci când își doresc să implementeze soluții de IoT

Cea de-a doua companie pe care CEZ o mai deține în România pare a face parte din strategia pe termen lung a grupului ceh.

“CEZ este foarte activă în sectorul serviciilor energetice din Europa prin filialele sale Elevion Group și CEZ ESCO, care au peste 6.000 de angajați. High-Tech Clima rămâne parte a Elevion Group, iar inginerii săi lucrează la proiecte nu doar pentru piața din România, ci și pentru alte țări”, au precizat oficialii cehi pentru Profit.ro.

La finalul lunii martie 2021, grupul ceh CEZ și Macquarie Infrastructure and Real Assets au anunțat finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții australian a preluat 7 din cele 9 companii pe care CEZ le deținea în România: Distribuție Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development și TMK Hydroenergy Power.

Procesul de vânzare a început încă din prima parte a anului 2019, Profit.ro anunțând la acea vreme în exclusivitate că grupul ceh CEZ intenționează să-și vândă întreg business-ul din România, atât cel de distribuție și furnizare, concentrat în Oltenia, cât și cel de producție de energie, concentrat în Dobrogea.

viewscnt
Afla mai multe despre
cez
cehia
trade
închidere