Fișa de autodiagnostic a RAFO: vinovați pentru insolvență sunt ANAF, Ovidiu Tender și acționarii rafinăriei

Fișa de autodiagnostic a RAFO: vinovați pentru insolvență sunt ANAF, Ovidiu Tender și acționarii rafinăriei
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 8 nov 2016

RAFO Onești arată, în cererea de intrare în insolvență adresată instanței, că printre cauzele principale ale situației financiare dificile în care a ajuns se numără și sechestrul instituit "în mod abuziv" de ANAF anul trecut asupra bunurilor companiei, care a împiedicat-o să-și vândă din active pentru a-și mai plăti din datorii. Ironia cinică este că sechestrul respectiv vizează de fapt participația minoritară de 2,7% din capitalul RAFO deținută de Prospecțiuni SA a lui Ovidiu Tender și a fost instituit în dosarul în care Tender a fost condamnat la 12 ani și șapte luni de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani chiar în dosarul prejudicierii RAFO, în care, de altfel, rafinăria nu s-a constituit parte civilă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

"(RAFO SA – n.r.) precizează că altă cauză a stării de insolvență o constituie lipsa de venituri cauzată de imposibilitatea vânzării de bunuri mobile și imobile, ca urmare a sechestrului asigurătoriu instituit în mod abuziv de către ANAF asupra bunurilor mobile și imobile ale societății, măsurile de  indisponibilizare fiind aplicare în baza sentinței penale prin care s-a dispus confiscarea unor sume de la inculpații Iancu Marian Alexandru, Găureanu Toader, Sălăjan Bogdan, Basaran Kadri Mhzar, Dumitrescu Cecilia, Badea Marin, Tender Ovidiu Lucian, și de la părțile responsabile civilmente BKP Trading Impex SRL, BKP Trust Invest Srl și Tender SA. Menționează că măsurile de indisponibilizare a patrimoniului societății au fost aplicate la solicitarea DGRFP Timiș – AJFP Timiș - Colectare Contribuabili Mijlocii, căreia debitorul TENDER SA (parte responsabilă civilmente în dosarul penal menționat) i-a  comunicat că PROSPECȚIUNI SA (societate la care partea responsabilă civilmente este acționar) deține 2,7235% din capitalul social al RAFO SA", se arată în cererea de insolvență depusă de RAFO la Tribunalul București.

Ovidiu Tender a fost condamnat pe 8 iunie 2015 la 12 ani și șapte luni de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani în dosarul privind prejudicierea RAFO-Carom. În dosarul respectiv, grupul Tender SA figurează ca parte responsabilă civilmente, iar ANAF a instituit sechestru asigurător asupra activelor și bunurilor întregului grup, inclusiv a celor aparținând companiilor controlate de Tender SA, cum ar fi Prospecțiuni SA. De menționat că RAFO nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal respectiv, în care prejudiciul a fost stabilit la 44 milioane euro.

FBI nu este urmărit de bursa românească CITEȘTE ȘI FBI nu este urmărit de bursa românească

Sechestrul instituit de ANAF este invocat drept cauză a intrării în insolvență și de către Prospecțiuni SA însăși, compania arătând că măsura asigurătorie impusă de Fisc a dus la refuzul băncii de stat Eximbank de a prelungi o linie de credit de 13 milioane lei acordată Prospecțiuni SA, întrucât firma nu mai avea active cu care să garanteze creditul.

"O altă cauză (a insolvenței – n.r.) o constituie stoparea finanțării activității societății și plății datoriilor restante ale acesteia de către fostul acționar majoritar Petrochemical Holding GMBH și neasigurarea resurselor financiare de către acționarii majoritari ce s-au succedat ulterior, respectiv Anders Capital GMBH și RESULT–4-YOU BVBA (aceasta din urmă fiind și actualul acționar majoritar, cu o cotă de 96,5141% din capitalul societății), în ciuda promisiunilor și asigurărilor transmise Consiliului de Administrație al societății", se mai spune în documentul citat.

Datele de la Registrul Comerțului din Belgia și cele din Monitorul Oficial belgian arată că Result-4-You BVBA este o firmă de consultanță și training, cu capital de 12.000 euro și active de 23.000 euro, care a raportat pe 2015 un profit de... 253 euro. De anul trecut, administrator al firmei este un anume Iosif Zadi, cu domiciliul în Moscova.

Nuclearelectrica vrea să achite membrilor CA indemnizații de 6 ori peste media din domeniu CITEȘTE ȘI Nuclearelectrica vrea să achite membrilor CA indemnizații de 6 ori peste media din domeniu

Pe de altă parte, RAFO susține că nu vrea să intre în faliment, ci să se restructureze operațional și financiar, prin "atragerea unui investitor strategic care, printr-o infuzie de capital, să propună măsuri ce vor avea ca finalitate creșterea veniturilor, venituri care să permită efectuarea de distribuiri către creditorii societății". Planul de reorganizare ar urma să includă și lichidarea unor bunuri din patrimoniu.

Insolvența RAFO a fost cerută și de firma care asigură paza rafinăriei, Axa Security SRL, care susține că deține o creanță de peste 3 milioane lei asupra RAFO. Tribunalul Bacău a numit ca administrator judiciar provizoriu al rafinăriei Casa de Insolvență Transilvania, care este agreată atât de RAFO, cât și de Axa Security. Casa de Insolvență Transilvania "s-a angajat să susțină cheltuielile de conservare a patrimoniului debitoarei pe o perioadă scurtă de timp, aspect foarte important, deoarece dacă se oprește furnizarea energiei electrice, odată oprite unele instalații, există riscul apariției unei catastrofe ecologice", se mai specifică în documentele depuse la instanță.

RAFO arată că, la data depunerii cererii de intrare în insolvență, 27 octombrie, mai avea circa 42.000 de lei în bancă și 50 de lei în casierie, plus creanțe neîncasate de peste 2,7 milioane lei. La 31 august 2016, RAFO avea datorii pe termen scurt de peste 315 milioane lei, înregistrând restanțe de 6,6 milioane lei la plata salariilor celor 385 de angajați și de peste 5 milioane lei la bugetul general consolidat al statului.

FOTO Prima carte electronică de identitate, care va înlocui actul utilizat în prezent de populație CITEȘTE ȘI FOTO Prima carte electronică de identitate, care va înlocui actul utilizat în prezent de populație

"Organele fiscale au emis titluri executorii pentru o parte din datorii, iar datoria scadentă la bugetul local al municipiului Onești și la bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe raza cărora deține bunuri este în cuantum de 736.374 lei, la acestea adăugându-se obligațiile de plată scadente către furnizorii de utilități și prestatorii de servicii, precum și toate celelalte obligații de plată, în valoare de peste 4.000.000 lei", mai arată RAFO.

Rafinăria RAFO Onești a reintrat în insolvență din proprie inițiativă pe 27 octombrie 2016, la 5 ani după ce, în 2011, ieșise dintr-o procedură de reorganizare care durase nu mai puțin de 7 ani, urmare a precedentei intrări în insolvență, survenită în 2004. La finalul anului trecut, RAFO Onești avea datorii totale de peste 312 milioane lei, acumulând, în ultimii 6 ani, pierderi însumate de peste 287 milioane lei.

Creditorii au termen până pe 11 decembrie pentru a-și înregistra creanțele, tabelul preliminar al acestora urmând să fie publicat până pe 31 decembrie și definitivat până pe 25 ianuarie 2017. Prima ședință a adunării creditorilor va avea loc cel târziu în data de 5 ianuarie anul viitor. Administratorul judiciar provizoriu al RAFO, Casa de Insolvență Transilvania, a convocat AGA societății pe 8 decembrie pentru a desemna administratorul special al companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
rafo
rafo onesti
rafinaria rafo
carom
ovidiu tender
dosarul rafo-carom
anaf