Gazele din Marea Neagră riscă să rămână îngropate. Exxon și-a înjumătățit investițiile, inclusiv în zăcămintele cu rezerve mult mai ridicate decât cele din Neptun Deep

Gazele din Marea Neagră riscă să rămână îngropate. Exxon și-a înjumătățit investițiile, inclusiv în zăcămintele cu rezerve mult mai ridicate decât cele din Neptun Deep
scris 5 aug 2020

Exploatarea gazelor din Marea Neagră este din ce în ce mai incertă, americanii de la Exxon, operatorii principalului zăcământ, Neptun Deep, anunțând o reducere considerabilă a investițiilor, inclusiv în “perlele coroanei”, zăcămintele din Guyana, Brazilia, Permian, Mozambic și Papua Noua Guinee.

Pentru a-și putea satisface acționarii printr-un nivel atractiv al dividendelor, Exxon a anunțat că, suplimentar față de reducerea cu o treime a cheltuielilor de capital anunțată în prima parte a anului, în urma căreia acestea au coborât la 23 de miliarde de dolari, anul viitor va fi efectuată o nouă scădere, până la 19 miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, investițiile gigantului american ar urma să se înjumătățească față de nivelul din 2019.

Și mai surprinzător este faptul că aceste reduceri vor fi efectuate inclusiv la zăcămintele considerate “perle ale coroanei”, cu rezerve de hidrocarburi extrem de ridicate.

Ungaria susține că a fost obligată abuziv de autoritățile UE să testeze economic prelungirea BRUA până în Austria pentru gazele românești din Marea Neagră CITEȘTE ȘI Ungaria susține că a fost obligată abuziv de autoritățile UE să testeze economic prelungirea BRUA până în Austria pentru gazele românești din Marea Neagră

Și partenerii americanilor în Neptun Deep, OMV Petrom, au anunțat pentru acest an o reducere a investițiilor de aproximativ 30%, de la un nivel de 4,2 miliarde lei la 3 miliarde lei.

Investițiile din segmentul upstream anunțate de OMV Petrom pentru acest an vor fi de doar 2 miliarde de lei, în scădere cu 37,5% față de nivelul din 2019, de 3,2 miliarde de lei.

Compania și-a înjumătățit și investițiile de explorare, de la 0,4 miliarde de lei în 2019 la 0,2 miliarde de lei în 2020.

Recent, CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că, deși compania face toate eforturile pentru ca acest proiect să fie dezvoltat, “decizia finală de investiție depinde de mai multe premise-cheie, inclusiv Legea offshore, unde nu vedem progrese. Orice întârziere erodează fundamentele economice ale proiectului”.

Zero cerere occidentală pentru potențiale gaze românești din Marea Neagră. Rezervarea de capacitate pentru prelungirea conductei BRUA - eșec total CITEȘTE ȘI Zero cerere occidentală pentru potențiale gaze românești din Marea Neagră. Rezervarea de capacitate pentru prelungirea conductei BRUA - eșec total

Profit.ro a semnalat că prăbușirea prețului petrolului și incertitudinile create de criza coronavirusului pun în pericol cel mai ambițios program de înstrăinare de active din sectorul petrolier, cel al Exxon Mobil, care a amânat pe termen nedefinit procesul de vânzare a participațiilor din Marea Nordului, de pe urma cărora spera să încaseze aproximativ 2 miliarde de dolari. Compania americană ar putea aplica același tratament și participației pe care o deține, alături de OMV Petrom în Neptun Deep, cu atât mai mult cu cât Guvernul nu arată nicio intenție de modificare a Legii offshore, așa cum a promis în repetate rânduri ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Surse din piața gazelor au declarat pentru Profit.ro că, cel puțin pentru acest an, negocierile concernului format din OMV Petrom, Romgaz și o a treia companie străină (foarte probabil compania poloneză PGNiG) cu Exxon sunt suspendate din două motive.

Primul este acela că, la actualele cotații ale gazelor și în absența relaxării condițiilor fiscale din Legea offshore, exploatarea comercială a gazului din Marea Neagră nu este rentabilă. Atât potențialii cumpărători, cât și Exxon, susțin, având motivații diferite, că în absența modificării Legii offshore orice tranzacție este exclusă.

Jenant: Autoritățile au uitat sau nici nu au știut ce au scris în Legea offshore. Singurul petrolist din Marea Neagră cu decizie finală de investiție s-a văzut nevoit să le tragă de mânecă CITEȘTE ȘI Jenant: Autoritățile au uitat sau nici nu au știut ce au scris în Legea offshore. Singurul petrolist din Marea Neagră cu decizie finală de investiție s-a văzut nevoit să le tragă de mânecă

În plus, Exxon speră ca o eventuală reducere a fiscalității să atragă mai mulți pretendenți, ceea ce îi va permite obținerea unui preț mai bun, în timp ce potențialii cumpărători se așteaptă ca modificarea Legii offshore, dublată de o revenire a cotațiilor gazelor în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, să transforme proiectul într-un viabil din punct de vedere comercial și să-i mărească profitabilitatea.

Potrivit surselor citate, ministrul Economiei s-a întâlnit atât cu reprezentanții concernului, cât și cu Exxon și le-a transmis că orice modificare a Legii offshore în acest an este improbabilă și că nu va fi adoptată decât cu acordul tuturor formațiunilor parlamentare.

Informația a fost confirmată de CEO-ul Romgaz, Adrian Volintiru, la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.

"Negocierile au fost blocate până la începutul anului viitor cu Exxon Mobil. Romgaz vizează în continuare 20% din Neptun Deep. Nu neapărat că Exxon nu vrea să vândă, ci fiecare gigant își reevaluează propriile strategii, în contextul pandemiei. De asemenea, nici Guvernul și nici Parlamentul nu stau cu mâinile în sân, ci se lucrează la Legea offshore, care ar putea armoniza interesele din acest punct de vedere", a precizat Adrian Volintiru.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea neagră
gaze
exxon
investiții