Gazprom plătește în avans rezervarea de capacitate pentru ca bulgarii să finalizeze mai rapid TurkStream. Perspectiva pentru Transgaz

Gazprom plătește în avans rezervarea de capacitate pentru ca bulgarii să finalizeze mai rapid TurkStream. Perspectiva pentru Transgaz
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 12 aug 2021

Tranzitul gazului rusesc către Ungaria prin România s-ar putea încheia curând, operatorul de transport din Bulgaria, Bulgartransgaz, anunțând că gigantul rus Gazprom s-a oferit să-i dea o mână de autor la construcția prelungirii TurkStream către Serbia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

În prezent, din cei aproximativ 125 GWh/zi care intră în România din Bulgaria (gaz rusesc provenit din gazoductul TurkStream construit de Gazprom), aproximativ 50 GWh/zi ajung în Ungaria. Motivul: autoritățile bulgare au întârziat finalizarea prelungiri TurkStream până în Serbia, aceasta fiind ruta favorită aleasă de gigantul rus pentru a livra o parte din gazele contractate de maghiari (și care până în acest an erau importate prin Ucraina). În absența ei, s-a apelat la ruta românească.

Recent însă, operatorul de sistem de transport al gazelor din Bulgaria Bulgartransgaz (echivalentul Transgaz-ului autohton) a declarat că gigantul rus Gazprom s-a declarat dispus să achite în avans aproximativ 349,4 milioane euro, fără TVA, (aproximativ 420 milioane euro, cu TVA) pentru rezervarea capacității de transport a secțiunii bulgare a gazoductului TurkStream.

Rezervarea s-ar aplica pe perioada 1 iulie 2021 - 30 iunie 2023.

Valoarea totală datorată pentru perioada respectivă a tarifelor aplicabile în baza contractului pentru anii gazieri 2021-2022 și 2022-2023 ar trebui să fie de 360,2 milioane euro, fără TVA.

Ministrul Energiei anunță că scumpirile la energie electrică și gaze pe piețele internaționale se vor regăsi \ CITEȘTE ȘI Ministrul Energiei anunță că scumpirile la energie electrică și gaze pe piețele internaționale se vor regăsi "parțial" în facturile consumatorilor români, dar exclude posibilitatea dublării facturilor

Însă la aceasta se aplică un factor de reducere de 2,7% anual, ca urmare a plății în avans, ceea ce face ca suma să coboare la 349,4 milioane euro, fără TVA, susține Bulgartransgaz.

Cu banii obținuți în avans de la Gazprom, Bulgartransgaz susține că va putea economisi 54,2 milioane euro, în urma achitării mai rapide a propriilor obligații către către contractantul principal (un consorțiu de Compania Arkad Engineering & Construction din Arabia Saudită și societatea sa mixtă Arkad ABB din Italia), dar și a celor către băncile comerciale.

Bulgartransgaz va putea achita mai rapid consorțiului Arkad 235,7 milioane euro, astfel că operatorul bulgar nu va mai fi expus niciunei creșteri ulterioare a costurilor. Operatorul bulgar estimează că va economisi în acest fel 41 milioane euro.

Bulgartransgaz va utiliza restul de numerar rămas din plata în avans a Gazprom Export, în valoare de 48,6 milioane euro, pentru a achita viitoarele costuri operaționale, de investiții și financiare, a mai precizat compania.

VIDEO Ora de Profit.ro: Ministrul Energiei anunță - Centralele de apartament nu vor fi interzise. Va fi însă o taxă CITEȘTE ȘI VIDEO Ora de Profit.ro: Ministrul Energiei anunță - Centralele de apartament nu vor fi interzise. Va fi însă o taxă

Dacă Bulgartransgaz va finaliza mai rapid prelungirea TurkStream, iar Gazprom va muta tranzitul gazelor rusești către Ungaria, încasările Transgaz din rezervarea de capacitate, atât în punctul de intrare dinspre Bulgaria, Negru Vodă, cât și în cel de ieșire către maghiari, Csanádpalota, ar putea avea de suferit.

Dacă România ar putea pierde tranzitul gazului rusesc către Ungaria, l-ar putea câștiga însă pe cel către Republica Moldova.

La finalul lunii iunie, directorul Transgaz, Ion Sterian, afirma că, până la sfârșitul lunii august-începutul unii septembrie, vor fi finalizate și stațiile de comprimare Onești și Gherăiești, menite a permite exportul de gaze în Republica Moldova și implicit înlocuirea rutei ucrainene cu cea românească.

“Suntem în discuții cu Moldovagaz. Odata cu cele 2 stații de la Onești și Gherăiești se va finaliza și gazoductul Onești-Gherăiești-Letscani care se-ntregește cu gazoductul Ungheni-Chișinău și de la 1 octombrie, între 4,5 și 6 milioane mc (pe zi, probabil - n.r.), vor merge către Republica Moldova pentru a asigura consumul de gaze pe partea de Chișinău, care este cel mai mare consumator de gaze din Republica Moldova. Avem cereri, din partea autorităților reprezentate prin Moldovatransgaz, de a depozita gaze în România. Și va fi o întâlnire, Romgaz, Transgaz, Moldovagaz și nu în ultimul rând Depogaz, pentru că, după legislația din Republica Moldova, partea de înmagazinare este 20% din consumul lor total anual și va acoperi vârfurile de consum pentru Republica Moldova”, declara Sterian.

VIDEO Ora de Profit.ro - Ministrul Energiei avertizează: Românii care nu încheie contracte pe piața concurențială și rămân abonați ai serviciului universal vor plăti facturi mult mai mari la iarnă! CITEȘTE ȘI VIDEO Ora de Profit.ro - Ministrul Energiei avertizează: Românii care nu încheie contracte pe piața concurențială și rămân abonați ai serviciului universal vor plăti facturi mult mai mari la iarnă!

Interesant este că nu numai Ungaria și Republica Moldova, ci și Ucraina a anunțat că vrea să se alimenteze cu gaz ce ar urma să tranziteze România. Spre deosebire de celelalte două state vecine, care vizează gazul rusesc din TurkStream, Ucraina speră să importe pe fostul coridor transbalcanic gaz azer via Turcia, provenit din TANAP.

Recent, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a reluat o discuție mai veche privind modul în care autoritățile bulgare și elene tratează realizarea interconectorului dintre rețelele de gaze ale celor două state, un proiect care ar permite României (și implicit Ucrainei) accesul la alte surse de gaze, cele azere sau cele de gaz natural lichefiat (LNG). “Îmi pare rău că nici astăzi bulgarii și grecii nu sunt gata. 180 de kilometri de conductă. De 13 ani. Trecut pe PCI (lista proiectelor de interes comun aprobată de Comisia Europeană - n.r.), finanțat de Comisia Europeană, interconectorul dintre Bulgaria și Grecia (IGB-n. r.), Stara Zagora-Komotini, nu l-au finalizat nici acum. Ca să putem să preluăm gaze în primul rând pentru tranzit, în majoritate, și apoi să acoperim declinul de producție în România, care este în creștere”, a declarat Sterian.

viewscnt
Afla mai multe despre
turkstream
gazprom
bulgartransgaz
transgaz
românia