Primăriile pot fi obligate să taie subvențiile pentru operatorii de termie centralizată dacă aceștia nu dau căldură și apă caldă la standardele de calitate și cantitate asumate

Primăriile pot fi obligate să taie subvențiile pentru operatorii de termie centralizată dacă aceștia nu dau căldură și apă caldă la standardele de calitate și cantitate asumate
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 15 feb 2023

Primăriile ar putea fi obligate să taie subvențiile pe care la acordă din bugetele locale pentru acoperirea pierderilor operatorilor sistemelor centralizate de încălzire pentru populație dacă acestea nu își îndeplinesc ″obiectivele referitoare la indicatorii de performanță privind calitatea și cantitatea serviciului″, stipulează un proiect de modificare a Legii serviciului public de alimentare cu energie termică, adoptat de Guvern și care acum va fi trimis Parlamentului spre dezbatere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, hotărârile privind darea în administrare a furnizării/prestării serviciilor de utilități publice și, după caz, contractele de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică vor trebui să conțină metoda de calcul privind reducerea compensației pentru obligația de serviciu public acordată din bugetele locale în caz de nerespectare a indicatorilor de performanță menționați.

ULTIMA ORĂ Vivre Deco renunță la planul de restructurare, negocierile cu creditorii au eșuat. Posibilă intrare în insolvență CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Vivre Deco renunță la planul de restructurare, negocierile cu creditorii au eșuat. Posibilă intrare în insolvență

Reducerea compensației pentru obligația de serviciu public nu se aplică operatorului care nu își îndeplinește obiectivele referitoare la indicatorii de performanță privind calitatea și cantitatea serviciului ca urmare a unei situații de forță majoră sau a nerespectării obligațiilor asumate de către autoritatea administrației publice locale, în condițiile în care operatorul care prestează serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a luat toate măsurile pentru îndeplinirea acestora″, mai prevede draftul de act normativ adoptat de Guvern.

Prevederea acoperă situații precum cea de la București, unde Primăria Capitalei are restanțe masive chiar la plata subvențiilor datorate Companiei Municipale Termoenergetica.

EXCLUSIV SURPRIZĂ Ștefan Mandachi a vândut Spartan, cea mai mare rețea de restaurante cu specific grecesc din Europa, și alte mari branduri, tranzacție de peste 20 milioane euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SURPRIZĂ Ștefan Mandachi a vândut Spartan, cea mai mare rețea de restaurante cu specific grecesc din Europa, și alte mari branduri, tranzacție de peste 20 milioane euro

Proiectul de lege mai stipulează că în contractele de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat vor fi introduse clauze ″de stimulare a maximizării producerii de energie termică din surse regenerabile″.

Draftul de modificare a Legii termiei a fost elaborat în urma unei solicitări în acest sens a Consiliului Concurenței din 2021, drept condiție a avizării prelungirii valabilității Schemei de ajutor de stat acordat în perioada 2014 – 30 iunie 2023 operatorilor economici care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populație.

viewscnt
Afla mai multe despre
caldura apa calda
sistem centralizat incalzire
alimentare energie termica sistem centralizat
subventii incalzire centralizata
pret gigacalorie
nicusor dan termoenergetica caldura apa calda bucuresti