Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă, care ar trebui retehnologizată începând cu anul 2026, va funcționa vineri la putere redusă

Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă, care ar trebui retehnologizată începând cu anul 2026, va funcționa vineri la putere redusă
scris 1 nov 2018

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va funcționa vineri, începând cu ora 8:00, la putere redusă în vederea efectuării unor lucrări de reparație, precizează Nuclearelectrica, într-un comunicat transmis BVB.

Reparațiile vizează un rezervor aferent grupului turbogenerator (partea clasica a centralei).

Unitatea 1 va funcționa la o putere reduse de cca 500 MW, lucrările de reparație putându-se efectua numai cu o reducere de putere a reactorului.

Reducerea de putere controlata și realizarea lucrărilor se vor efectua în deplină siguranță și în conformitate cu procedurile specifice ale centralei, susține comunicatul citat.

Prezent la Profit Energy.forum, luni șeful Direcției Tehnică și Retehnologizare a Nuclearelectrica, Romeo Urjan, a anunțat căretehnologizarea reactorului 1 de la centrala atomoelectrică de la Cernavodă, printre cele mai importante proiecte de investiții ale companiei, va începe în 2026 și va prelungi durata de viață a unității cu încă 30 de ani.

"S-a aprobat retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă. Aceasta va fi oprită timp de 2 ani, după 30 de ani de funcționare, iar în urma retehnologizării, cu costuri estimate la 1,5 miliarde euro, durata ei de viață va fi prelungită cu încă 30 de ani. Retehnologizarea va demara în 2026 și va începe cu un studiu de fezabilitate care va fi gata în 2021 și ne va spune exact și costurile, estimate acum între 1,2 și 1,5 miliarde euro", a spus Urjan.

Primul reactor al centralei Cernavodă a intrat în exploatare comercială în anul 1996, după o investiție evaluată la 450 milioane de dolari. Cel de-al doilea a fost pus în funcțiune în 2007 și a avut costuri de 1,3 miliarde de euro. Nuclearelectrica și-a majorat cu 15,93% profitul net în prima jumătate a anului, la 182,3 milioane lei, pe seama creșterii cu 11% a veniturilor din vânzarea energiei electrice produse în pofida scăderii producției, determinată de majorarea cu 22% a prețului de vânzare pe piața concurențială a contractelor bilaterale, unde Nuclearelectrica și-a plasat 79% din energia vândută.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
nuclearelelctrica
unitatea 1
revizie
cernavodă