Acțiunile americane încep săptămâna în scădere, pe fondul temerilor legate de impactul sancțiunilor împotriva Rusiei

Acțiunile americane au început săptămâna în scădere, în linie cu bursele europene, în contextul în care investitorii analizează ultimele sancțiuni dispuse de statele occidentale împotriva Rusiei și impactul potențial asupra economiilor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Acțiunile americane încep săptămâna în scădere, pe fondul temerilor legate de impactul sancțiunilor împotriva Rusiei

Acțiunile americane au început săptămâna în scădere, în linie cu bursele europene, în contextul în care investitorii analizează ultimele sancțiuni dispuse de statele occidentale împotriva Rusiei și impactul potențial asupra economiilor.

Indicele Dow Jones se deprecia cu 1,18% în jurul orei 17:00 (ora României), S&P 500 consemna un declin de 1%, iar Nasdaq Composite de 0,44%.

Toți cei trei indici de referință au închis sesiunea bursieră de vineri cu câștiguri consistente, pe fondul speranțelor privind discuții de pace între Rusia și Ucraina. Delegațiile celor două țări au început negocieri luni, însă perspectiva unui acord este umbrită de noi atacuri rusești în Ucraina.

Profit net de aproape 60 milioane lei pentru Aerostar în 2021 CITEȘTE ȘI Profit net de aproape 60 milioane lei pentru Aerostar în 2021

Pe piețele de capital europene, indicele Stoxx Europe 600 se deprecia cu 1,22% la ora menționată, cu scăderi pe toate bursele majore: -1,33% pentru FTSE 100 de la Londra, -2,26% pentru DAX la Frankfurt, -2,83% pentru referința CAC 40 de la Paris și -3,1% pentru FTSE MIB de la Milano.

Trezoreria SUA a anunțat, luni, că interzice orice tranzacții cu Banca Rusiei, precum și cu fondul național de investiții al Rusiei și cu Ministerul rus de Finanțe. De asemenea, a sancționat Fondul rus de investiții directe, precum și pe directorul său general, Kirill Dmitriev, despre care a spus că este un aliat cunoscut al lui Putin.  

Noile sancțiuni vin după măsurile dure anunțate de statele occidentale în weekend, între care excluderea unor bănci rusești din sistemul internațional de plăți SWIFT.

Prețul petrolului Brent a depășit, astăzi, 100 de dolari pe baril, dolarul s-a apreciat, iar rubla s-a prăbușit cu 30%, la un minim record.

Banca Rusiei, care a anunțat mai multe măsuri menite să protejeze sistemul financiar național, a decis ca bursa de la Moscova să rămână închisă până cel puțin marți dimineață.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0695 +0.0025+0.05 %
1 USD4.2820 +0.0042+0.10 %
1 GBP5.8441 +0.0052+0.09 %
1 CHF5.4347 -0.0040-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite