Firma de tehnologie a ING vrea să ajungă la peste 1.500 de angajați în România până la finele anului

Firma de tehnologie a ING vrea să ajungă la peste 1.500 de angajați în România până la finele anului

Marian Ion, director executiv ING Hubs, România

Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 8 iun 2022

ING Tech, hub-ul de dezvoltare software al grupului ING, și-a schimbat numele în ING Hubs și a extins serviciile furnizate grupului bancar olandez, căutând acum ca în acest an să crească numărul de angajați din România cu încă 250 de persoane față de finele anului trecut, în special ingineri, și să depășească astfel 1.500 de salariați. Firma estimează o cifră de afaceri cu până la 30% mai mare și analizează extinderea activității și în Cluj-Napoca, unde a deschis un birou.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ING a extins aria de servicii furnizate prin compania de tehnologie, cu risc nefinanciar și conformitate, audit și operațiuni financiare pe lângă serviciul de dezvoltare IT, astfel că numele a fost schimbat din Tech în Hubs.

”Dacă ai operațiunile și tehnologia la un loc, poți să creezi sinergii”, spune Marian Ion, directorul executiv al ING Hubs.

Firma furnizează 150 de servicii pentru 24 de unități ale ING și cu impact în cele 40 de țări în care grupul olandez este prezent. Firma furnizează produse și servicii exclusiv grupului ING.

Firma din România a avut anul trecut afaceri în echivalent de 86,7 milioane de euro, față de 68 de milioane de euro în 2020 (18 milioane de euro în 2016), iar în acest an estimează o nouă creștere de 20-30%.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor

La nivel global, ING Hubs are 9.500 de angajați, cu centre importante în Varșovia (2.500 de angajați) și Manila.

Firma furnizează pentru grup soluții de internet banking pentru companii care sunt folosite în toată Europa, aplicații de piețe financiare, precum și de core banking (programe care stau la baza activității bancare).

În România, firma are în prezent 1.400 de angajați (din care peste 1.100 lucrează în zona de tehnologie) și caută să ajungă la peste 1.500 până la finele anului -  cu 250 mai mulți decât avea la sfârșitul anului 2021. Firma are în permanență câte 30-40 de posturi deschise, în principal către ingineri, și caută specialiști în Java, data management (persoane care pot lucra cu baze mari de date), dar anticipează și o nevoie mai mare de roluri specializate, cum ar fi arhitecți de soluții IT.

Salariile sunt la mediana pieței, așa cum rezultă pe fiecare poziție și nivel de experiență în parte, pe baza unui studiu anual, explică Marian Ion.

Cei mai mulți angajați lucrează din sediul din București (Dacia colț cu Calea Victoriei, lângă Casa Cesianu), proiect dezvoltat de compania belgiană Atenor (și cumpărat anul trecut de frații Pavăl) și închiriat pe 10 ani de ING, fiind realizat în conformitate cu cerințele firmei.

Angajații lucrează în sistem hibrid și își stabilesc zilele de venit la birou la nivel de echipă, preferința să vină cel puțin o dată pe săptămână. La momentul vizitei jurnaliștilor, birourile clădirii de cinci etaje erau relativ goale, însă reprezentanții ING spun că în medie sunt 300-400 de peroane în fiecare zi în Bulevardul Dacia. Firma are și angajați care lucrează integral de la distanță din orașe precum Iași sau Brașov.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună

Înainte de 2020, angajații lucrau deja 2 zile de acasă și aplicau deja sistemul de lucru Agile. ”A venit neașteptat de ușor lucrul în timpul pandemiei”, spune Maria Gheorghe, șefa zonei de IT. O dovadă este faptul că, între martie 2020 și începutul acestui an, ING Hubs a angajat 450 de persoane. ”Acum redescoperim socializarea!”

Aproape o treime dintre angajații seniori au venit în firmă din recomandări, iar aproape trei sferturi dintre manageri au fost promovați din zona internă.

Firma a deschis recent un birou în Cluj-Napoca și analizează o creștere a numărului de angajați.

”Evaluăm potențialul orașului”, spune Marian Ion, care adaugă că atracția Clujului constă în centrul universitar important și sectorul IT dezvoltat.

Pentru România, ING Hubs furnizează soluțiile de core banking, ceea ce înseamnă că este implicată în menținerea serviciilor importante care privesc plățile și conturile. Ultimul incident important al ING Bank a avut loc în urmă cu un an și jumătate, când tranzacțiile unor clienți au fost dublate, explică reprezentanții Hubs. Corecțiile au fost făcute într-o jumătate din zi și au fost luate măsuri ca un astfel de incident să nu mai fie posibil.

ING Hubs este obligată să mențină disponibilitatea online a băncii la 99,97% din timp.

viewscnt
Afla mai multe despre
ing hubs
ing tech
ing group
ing romania