Lira sterlină urcă la maximul ultimelor cinci luni față de dolar, pe fondul optimismului privind evitarea unui Brexit fără acord

Lira sterlină urcă la maximul ultimelor cinci luni față de dolar, pe fondul optimismului privind evitarea unui Brexit fără acord
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 26 feb 2019

Lira sterlină a atins astăzi cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni în raport cu dolarul american, în contextul în care investitorii sunt optimiști că Marea Britanie nu va ieși din Uniunea Europeană fără să încheie un acord cu Bruxellesul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Premierul britanic, Theresa May, le-a oferit parlamentarilor posibilitatea să aleagă, peste două săptămâni, între un așa-numit Brexit “dur”, fără încheierea unui acord cu UE, și amânarea datei la care Marea Britanie va părăsi blocul comunitar, în prezent stabilită pentru 29 martie.

Potrivit lui May, dacă Parlamentul nu aprobă, până pe 12 martie, acordul negociat de Guvern cu autoritățile de la Bruxelles, pe 13 martie va fi organizat un vot cu privire la ieșirea țării din UE în absența acestuia.

AUDIO Posibile modificări ale taxei pe Robor, discutate oficial: Alt nivel de referință al taxei, doar anumite active financiare impozitate și chiar modificarea nivelului taxei. Decizia ar putea fi luată în câteva săptămâni CITEȘTE ȘI AUDIO Posibile modificări ale taxei pe Robor, discutate oficial: Alt nivel de referință al taxei, doar anumite active financiare impozitate și chiar modificarea nivelului taxei. Decizia ar putea fi luată în câteva săptămâni

În cazul în care și această opțiune va fi respinsă, legislatorii britanici vor vota, pe 14 martie, o moțiune prin care Marea Britanie va cere amânarea datei Brexitului “pentru o perioadă scurtă”.

“Marea Britanie va ieși din UE fără un acord pe 29 martie doar dacă există un consimțământ explicit în acest sens”, a spus May în Parlament, citată de Reuters.

Pe acest fond, lira sterlină s-a apreciat până la un maxim intraday de 1,3283 dolari în a doua parte a zilei, cea mai ridicată valoare după data de 20 septembrie 2018.

În jurul orei 18:15 (ora României), moneda britanică se tranzacționa la 1,3277 dolari, cu 1,37% peste referința de luni.

FTSE 100, indicele de referință al bursei de la Londra, consemna un declin de 0,55%.

viewscnt
Afla mai multe despre
lira sterlina
marea britanie
brexit
theresa may
brexit fara acord
amanare