Turbulențele create de tarife au împins companiile spre piața de credit privat pentru împrumuturi

Financiar   
Turbulențele create de tarife au împins companiile spre piața de credit privat pentru împrumuturi

Incertitudinea creată de tarifele vamale americane și volatilitatea de pe piețele financiare au trimis unele companii spre o soluție mai flexibilă și mai sigură de obținere de finanțare de la firmele care oferă credite private, astfel că în unele cazuri au fost ocolite instituțiile financiare tradiționale, arată o analiză Reuters.

Analiștii și bancherii susțin că piața de credit privat, o industrie de 2.000 de miliarde de dolari, care a crescut de la un nivel de 500 de miliarde de dolari, în urmă cu un deceniu, a profitat de volatilitatea creată de diferitele anunțuri cu privire la tarife vamale din ultimele două luni, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
UniCredit își dublează participația la Alpha Bank, mutare strategică în valul de consolidare bancară din Europa CITEȘTE ȘI UniCredit își dublează participația la Alpha Bank, mutare strategică în valul de consolidare bancară din Europa
Evenimente
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
12 iunie Eveniment Profit - Piața de Capital.forum - Provocări pe piața de capital în perioadă de tensiuni economice și sociale - Ediția a V-a

'Atunci când ai volatilitate, devine mai greu pentru bănci să plaseze noi tranzacții pe piața împrumuturilor sindicalizate. Și acesta este contextul în care crește cota creditului privat, pentru că are capital și poate acorda împrumuturi directe acolo unde este nevoie', a declarat Mike Koester, fost director la Goldman Sachs și unul dintre fondatorii firmei de credit privat 5C Investment Partners.

Cel mai recent exemplu este cel al Lakeview Farms, care în luna aprilie a ales să finanțeze preluarea producătorului de iaurt Noosa pentru 200 milioane de dolari printr-un împrumut oferit de firma de credit privat Silver Point Capital, care i-a pus la dispoziție un plan de finanțare mai flexibil decât băncile tradiționale.

'În acest moment, creditul privat este foarte competitiv', spune Ted Swimmer, director pentru piețe de capital la Citizens Financial, care uneori concurează cu firmele de credit privat.

Datele Dealogic arată că numărul total de împrumuturi sindicalizate în SUA a scăzut cu 15%, în perioada 1 ianuarie - 21 mai, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În paralel, a avut loc o creștere a tranzacțiilor de tip 'direct lending', în lunile aprilie și mai, au dezvăluit două surse de la firme de credit privat și un bancher consultat de Reuters.

Sebastian Burduja: După 1 iulie, românii vulnerabili trebuie și vor fi protejați. Facturile nu vor exploda, nu vor bubui CITEȘTE ȘI Sebastian Burduja: După 1 iulie, românii vulnerabili trebuie și vor fi protejați. Facturile nu vor exploda, nu vor bubui

Jucătorii din industrie spun că tipul de cred privat poate fi mai scump decât împrumutul tradițional, dar oferă condiții mai flexibile pentru structurarea unei tranzacții. Acestea pot include mai multă flexibilitate în ceea ce privește termenii împrumutului, calendarul de rambursare și garanții, spre deosebire de modelul mai standardizat utilizat de bănci.

Creșterea creditului privat vine după ce reglementările mai stricte introduse după criza financiară din 2007-2009 au făcut mai scump pentru bănci să finanțeze împrumuturi riscante pentru companiile cu datorii mari.

Firmele care acordă credite directe, deseori entități nonbancare precum firme de private equity sau manageri de active ca Apollo, Ares Management și KKR, sunt văzute deseori o opțiune de finanțare mai atractivă decât băncile tradiționale, datorită capacității lor de o oferi condiții mai flexibile.

Mulți debitori se îndreaptă spre creditul privat, pentru că oferă o mai mare certitudine comparativ cu piața creditului sindicalizat. 'În perioadele de piețe volatile, valoarea certitudinii crește', afirmă Kort Schnabel, responsabil pentru piața americană de credit direct la Ares.

Sursele citate de Reuters susțin că o serie de mari bănci americane, inclusiv JPMorgan Chase, Morgan Stanley și Goldman Sachs, au pus deoparte miliarde de dolari pentru activități de 'direct lending' și au participat la unele dintre aceste tranzacții.

viewscnt
Afla mai multe despre
credite
imprumuturi
companii