Patru dintre cel mai bine plătiți jurnaliști ai BBC au fost de acord să le fie reduse salariile

Patru dintre cel mai bine plătiți jurnaliști ai BBC au fost de acord să le fie reduse salariile
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 ian 2018

Patru dintre cel mai bine plătiți jurnaliști ai BBC au fost de acord să le fie reduse salariile, a anunțat vineri compania, după ce a fost dezvăluit că reporterii și prezentatorii bărbați sunt remunerați cu sume mult mai mari decât cele pe care le primesc colegele lor, deși acestea ocupă funcții similare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prezentatorii de radio Jeremy Vine și John Humphrys, prezentatorul Huw Edwards și editorul Jon Sopel au fost de acord cu reducerile salariale fie formal sau în principiu, potrivit BBC.

Televiziunea a fost obligată să dezvăluie anul trecut că două treimi dintre angajații care apar pe posturi și au cele mai mari salarii sunt bărbați, scrie News.ro.

Tony Hall, directorul general al BBC, a promis să suprime diferențele salariale dintre femei și bărbați până în anul 2020. Însă, compania a fost criticată de proprii jurnaliști și de legiuitori, deoarece nu ia măsuri suficient de repede în acest sens.

Netflix a ajuns să valoreze peste 100 de miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Netflix a ajuns să valoreze peste 100 de miliarde de dolari

La începutul lunii ianuarie, Carrie Gracie, redactorul șef al BBC China, a demisionat din postul ei de la filiala din Beijing, acuzând într-o scrisoare deschisă diferențe salariale între angajații bărbați și femei și făcând referire la o practică „ascunsă și ilegală” a BBC în acest sens.

Editorul pentru America de Nord Jon Sopel, unul dintre cei patru angajați care au fost de acord cu reducerea salariului său, a câștigat între 200.000 de lire sterline și 249.999 de lire sterline în 2016 – 2017.

Gracie a precizat că a fost plătită cu 135.000 de lire sterline pe an în perioada în care a fost redactor șef al BBC China.

Cel mai bine plătit dintre cei patru bărbați a fost Jeremy Vine, care a câștigat între 700.000 și 749.999 de lire sterline pentru contribuția sa la programe de radio și televiziune.

John Humphrys, prezentator al programului de radio „Today”, a câștigat între 600.000 și 649.999 de lire sterline, în timp ce prezentatorul de știri Edwards a câștigat între 550.000 și 599.999 de lire sterline.

BBC a transmis că încă nu este cunoscut nivelul până la care vor fi reduse salariile celor patru angajați.

Tony Hall și Carrie Gracie vor fi audiați miercuri de legiuitori cu privire la salarizarea în cadrul BBC.

viewscnt
Afla mai multe despre
bbc
salarii