CONFIRMARE: Brikston, vândut recent de asiatici către grupul austriac Leier, revine la Bursă

CONFIRMARE: Brikston, vândut recent de asiatici către grupul austriac Leier, revine la Bursă
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 11 iul 2019

Producătorul de cărămidă Brikston Construction Solutions (fosta Ceramica Iași), vândut la finele anului trecut de către fondul asiatic de investiții CEECAT Capital, desprins din ADM Capital, către grupul austriac Leier, a semnat actele pentru lansarea procedurilor de revenire pe Bursă, printr-o listare tehnică, după 3 ani și jumătate de la retragere, confirmând astfel informațiile trasmise de Profit.ro în primăvara acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Compania a mai fost listată la Bursă, în intervalul iunie 1997-octombrie 2015.

Acum, planul semnat de companie este să revină pe bursă, pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de Bursa de Valori București, prin listare tehnică, fără emitere de acțiuni.

Tranzacție semnată: Dedeman cumpără cu peste 120 milioane euro un complex de birouri de care s-a interesat și Ion Țiriac CITEȘTE ȘI Tranzacție semnată: Dedeman cumpără cu peste 120 milioane euro un complex de birouri de care s-a interesat și Ion Țiriac

În decembrie anul trecut, fondul asiatic de investiții CEECAT Capital și-a vândut participația majoritară la Brikston Construction Solutions către grupul austriac Leier, prezent deja în România cu o fabrică de materiale pentru construcții în județul Alba.

Anterior, în vara anului trecut, Profit.ro a anunțat că ADM Capital a retras, sub formă de dividende, peste 7 milioane de euro din rezervele distribuibile ale Brikston Construction Solutions.

Tranzacție: Lidl cumpără din nou teren de la cel mai mare dezvoltator de locuințe din afara Bucureștiului CITEȘTE ȘI Tranzacție: Lidl cumpără din nou teren de la cel mai mare dezvoltator de locuințe din afara Bucureștiului

CEECAT Capital a intrat pe piața românească în 2014, când a plătit pentru 85% din Ceramica Iași circa 18 milioane euro, potrivit estimărilor din piața construcțiilor. Prin delistarea companiei de la Bursa de Valori București, fondul a ajuns la o deținere de 98,3%.

Demersurile pentru exit au fost inițiate încă din 2016, iar în 2018 s-a ajuns la un acord cu austriecii de la Wienerberger, liderii producției de blocuri ceramice din România.

Totuși, Consiliul Concurenței a blocat pentru prima dată în istorie o tranzacție. Achiziția Brikston, numărul cinci pe aceast sector, ar fi adus Wienerberger o cotă de piață de circa 40%. După ce Consiliul Concurenței a ajuns la concluzia că tranzacția ar putea crea un gigant care ar domina piața de cărămizi și ar dicta prețurile, Wienerberger a anunțat că își retrage oferta de achiziție.

După Decathlon, și Auchan semnează cu WdP pentru un spațiu logistic de depozitare în Ilfov, investiție de 45 milioane euro. Cea mai mare tranzacție pe piața industrială din 2018 CITEȘTE ȘI După Decathlon, și Auchan semnează cu WdP pentru un spațiu logistic de depozitare în Ilfov, investiție de 45 milioane euro. Cea mai mare tranzacție pe piața industrială din 2018

Fondată în 1967 ca o companie de stat și privatizată în 1994, Brikston a ajuns în 2017 cu circa 200 angajați, la afaceri de aproape 90 milioane lei și un profit net de 10,9 milioane lei, cele mai mari rezultate din ultimii zece ani.

Anul trecut, afacerile au urcat la 95,8 milioane lei, iar profitul net s-a cifrat la 15,3 milioane lei, din nou plafoane record.

Cu un grad de utilizare a capacitații de producție de peste 90%, Brikston produce aproximativ 350.000 metri cubi de cărămizi și blocuri ceramice pe an.

Grupul de firme Leier, cu o cifră anuală de afaceri de peste 200 milioane de euro, deține 40 de unități de producție situate în șapte țări: Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Croația și Ucraina.

Producătorul a intrat în România în 2004, iar un an mai târziu a început construcția unei fabrici pentru produse din beton în comuna Unirea din județul Alba. Unitatea de producție și-a inceput activitatea în iunie 2006, aici fiind fabricate diferite elemente pentru zidărie și cofraj din beton, pavele, borduri, elemente pentru sisteme de canalizare.

Tranzacție: Frații Sharkey își fac exit-ul din afacerea ParkLake, la 2 ani de la deschidere. În acest moment nu mai au niciun proiect în România. Surse: Evaluare de circa 80 milioane euro CITEȘTE ȘI Tranzacție: Frații Sharkey își fac exit-ul din afacerea ParkLake, la 2 ani de la deschidere. În acest moment nu mai au niciun proiect în România. Surse: Evaluare de circa 80 milioane euro

Ultima linie de producție a fost finalizată în vara anului 2009, iar începând cu anul 2014 paleta de produse realizate în această locație a fost completată cu panouri fonoizolante din elemente Durisol.

Grupul Leier este activ în domeniul producției de materiale de construcții, cel imobiliar, al construcțiilor utilajelor și matrițelor, respectiv în domeniul distribuției de automobile.

„Ne dorim de mult timp să ne dezvoltăm în România și să creștem prezența noastră în această țară. Brikston, prin performanța pe care a dovedit-o până acum, ne va permite să oferim clienților noștri o gamă mai largă de produse și să menținem standardele înalte de calitate cu care i-am obișnuit până acum. Urmărim să dezvoltăm prezența Leier în România prin investiții permanente, prin care să putem acoperi potențialul de dezvoltare din această țară”, spunea Michael Leier fondatorul și CEO-ul Leier.

CONFIRMARE: Brikston, vândut recent de asiatici către grupul austriac Leier, revine la Bursă


În acest moment, 18 producători de cărămidă și BCA se luptă pe o piață care livrează anual un volum de peste patru milioane de metri cubi de zidărie.

viewscnt
Afla mai multe despre
brikston
ceramica iasi
adm capital
leier
wienerberger