Prețurile locuințelor au continuat evoluția negativă și în ultima lună din 2022

Prețurile locuințelor au continuat evoluția negativă și în ultima lună din 2022
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2023

După o ușoară scădere de 0,2% înregistrată în noiembrie, prețurile locuințelor au continuat evoluția negativă și în ultima lună din 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru un apartament la nivel național a suferit un declin de 1,3% pe parcursul lunii decembrie, de la 1.704 la 1.682 de euro pe metru pătrat util.

EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl pregătesc demolarea Vămii Chitila pentru un nou magazin Dedeman CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl pregătesc demolarea Vămii Chitila pentru un nou magazin Dedeman

București

În luna decembrie, așteptările vânzătorilor de apartamente din București au ajuns la o medie de 1.704 de euro pe metru pătrat util, în scădere cu 0,7% față de finele lui noiembrie (când costau 1.716 de euro pe metru pătrat). Comparativ cu luna decembrie 2021, apartamentele din acest centru regional se situează la o diferență de 5,2% (față de o valoare de 1.620 euro pe metru pătrat util).

Tendințele de creștere consemnate pe cele două segmente majore de piață au fost destul de apropiate: locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,9% în ultimele 30 de zile (de la 1.593 de euro pe metru pătrat util), însă în decursul a 12 luni s-au apreciat cu 0,8%, de la 1.567 la 1.579 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, au ajuns, la finalul anului 2022, la un preț de 1.850 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unei creșteri lunare de 0,1% (de la 1.848 de euro pe metru pătrat util) și a unei evoluții anuale de 7% (de la 1.729 de euro pe metru pătrat util).

Brașov

În Brașov, apartamentele au atins o medie de 1.623 de euro pe metru pătrat în decembrie 2022, în creștere cu 0,1% față de noiembrie (de la 1.621 de euro pe metru pătrat) și respectiv, cu 11,2% față de decembrie 2021 (când se situau la 1.459 de euro pe metru pătrat).

Unitățile locative vechi au ajuns la o valoare de listare de 1.499 euro pe metru pătrat util, în condițiile unui declin lunar de 0,5% și a unui avans anual de 7,7% (de la 1.392 de euro pe metru pătrat). Locuințele noi, pe de altă parte, au consemnat o stagnare în ultimele 30 de zile ale anului 2022, situându-se la 1.813 de euro pe metru pătrat. La nivel anual, au înregistrat o creștere de 19.4% (de la 1.519 de euro pe metru pătrat).

Cluj-Napoca

Comparativ cu luna noiembrie, în ultima luna din anul 2022, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat o ușoară scădere a prețurilor apartamentelor din acest centru regional, în valoare de 0.2%, prețurile ajungând la o medie de 2.410 de euro pe metru pătrat. Cluj-Napoca a consemnat, dintre marile centre regionale, cea mai semnificativă marjă de creștere anuală a prețurilor, aici înregistrându-se un avans de 14.5%.

Apartamentele vechi au ajuns la o valoare de 2.325 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu un declin de 0.5% în luna decembrie, comparativ cu noiembrie și un plus de 10% la 12 luni (de la 2.113 de euro pe metru pătrat). În ceea ce privește evoluția lunară a prețurilor la locuințele nou-construite, a fost înregistrată o creștere de 0,9% (de la 2.557 de euro pe metru pătrat util). Pe de altă parte, la nivel anual s-a înregistrat o creștere în cuantum de 23%, de la 2.097 la 2.580 de euro pe metru pătrat.

Constanța

În Constanța, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat cu 0,2% pe parcursul lui decembrie 2022 (de la 1.428 la 1.431 de euro pe metru pătrat util) și s-a majorat cu 1,6% la 12 luni (de la 1.408 euro pe metru pătrat util).

Apartamentele vechi din Constanța se situau la un nivel de preț de 1.373 de euro pe metru pătrat util la sfârșit de an, în creștere cu 0.1% față de luna noiembrie și în scădere cu 0,7% față de luna decembrie 2021 (când ajungeau la 1.383 euro pe metru pătrat). Locuințele noi din oraș au cunoscut un avans ușor în decembrie, comparativ cu noiembrie, anume 0,1%, de la 1.512 la 1.514 de euro pe metru pătrat util. La nivel anual, prețurile apartamentelor noi au înregistrat o creștere de 4.5% (de la 1.449 de euro pe metru pătrat).

Iași

În Iași Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creștere de preț a apartamentelor, în valoare de 0,1% în decembrie 2022, de la 1.339 în luna noiembrie, la 1.340 de euro pe metru pătrat util. Față de decembrie 2021, însă, când locuințele se tranzacționau cu 1.203 de euro pe metru pătrat, avansul se cifrează la 11,4%.

OMS a intrat în alertă - sute de decese cauzate de siropuri de tuse CITEȘTE ȘI OMS a intrat în alertă - sute de decese cauzate de siropuri de tuse

În acest centru regional, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,3% în decembrie 2022 comparativ cu luna anterioară, de la 1.198 la 1.327 de euro pe metru pătrat util. Cu toate acestea, în decursul a 12 luni, prețurile apartamentelor vechi au crescut cu 10.8% (de la 1.198 de euro pe metru pătrat). Locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat o creștere lunară de 0,5%, de la 1.206 la 1.335 de euro pe metru pătrat și o creștere anuală de 10.7% (de la 1.206 de euro pe metru pătrat).

Timișoara

În Timișoara, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 0,1% în luna decembrie, față de noiembrie (de la 1.453 la 1.454 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce, la 12 luni, avansul a fost de 5,5% (de la 1.378 de euro pe metru pătrat util).

Cu un preț mediu de 1.428 de euro pe metru pătrat, în luna decembrie, locuințele vechi din oraș sunt, în prezent, cu 4,5% mai scumpe decât în urmă cu un an (când costau 1.367 de euro pe metru pătrat). Pe de altă parte, comparând luna decembrie cu luna anterioară, prețurile au stagnat. Apartamentele nou-construite au consemnat o creștere lunară de 2.8% (de la 1.508 de euro pe metru pătrat util) și o creștere anuală de 9,9% mai exact, de la 1.410 la 1.550 de euro pe metru pătrat util.

viewscnt
Afla mai multe despre
apartamente
imobilare