Comercianții chinezi fac cursuri de TikTok pentru a ajunge mai bine la cumpărătorii de peste hotare

Comercianții chinezi fac cursuri de TikTok pentru a ajunge mai bine la cumpărătorii de peste hotare
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 apr 2024

Îmbrăcate cu hijaburi și abaya, două studente de la o școală de e-commerce din Guangzhou (sudul Chinei) se filmează cu telefonul și învață cum să vândă haine utilizatorilor aplicației TikTok din străinătate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Profit News TV - Maraton Fonduri Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC.
11 iunie - Medika TV - Maraton Sănătatea Aparatului Urinar
12 iunie - Profit News TV - Maraton Energie
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Este ultima zi a unui curs de două săptămâni dedicat vânzării de produse în străinătate via aplicația TikTok cunoscută la nivel mondial. Chiar dacă oficial este blocată în China, aplicația TikTok este o platformă spre care se îndreaptă din ce în ce mai mulți comercianți chinezi, scrie Agerpres.

Însă succesul comercial pe TikTok necesită competențe multiple, mergând de la ocolirea cenzurii impuse de autoritățile chineze, și până la competențe de limbi străine, ceea ce a dus la înmulțirea cursurilor și serviciilor de consiliere pe acest segment în China.

Altex își extinde rețeaua de magazine CITEȘTE ȘI Altex își extinde rețeaua de magazine

La o școală din Guangzhou, în provincia Guangdong din sudul Chinei, o profesoară filmează hijaburi și abaya, articole de îmbrăcăminte specifice Orientului Mijlociu, cu intenția de a-i cuceri pe cumpărătorii musulmani din Marea Britanie, oferindu-le detalii cu privire la prețuri și mărimi. „Este muselină, un material care respiră”, exclamă profesoara în limba engleză în timp ce cursanta ei prezintă articolele în fața telefonului.

„Îi învățăm pe cursanți care sunt produsele care se vând cel mai bine, care sunt piețele cele mai potrivite pentru ei”, spune și Wang Yaxuan, o altă instructoare de la aceași școală.

La Guangdong există mii de uzine care produc o varietate de produse, de la abaya până la espressoare de cafea și peruci. După decenii în care au produs bunuri destinate exportului, companiile chineze caută din ce în ce mai mult să elimine intermediarii și să vândă direct consumatorilor din străinătate, la prețuri și mai mici.

Shein, un gigant chinez din sectorul de fast-fashion, a reușit să cucerească piața occidentală grație acestei strategii, utilizând forța aplicației TikTok.

Însă având în vedere că, oficial, aplicația TikTok nu este disponibilă în China, micile companii sunt dezavantajate. Aici intervin cursuri precum cele oferite de școala de comerț electronic Mede Education Technology care le ajută să învețe elementele de bază, precum crearea unui cont pe rețeaua socială, dar și noțiuni mai avansate precum gestionarea livrărilor și analiza datelor de vânzări.

Tariful pentru un curs de șase zile de formare la Mede Education Technology este de minimum 9.000 de yuani (aproximativ 1.160 de euro).

Procedură de infringement împotriva României pentru întârzieri în efectuarea plăților către farmaciile independente CITEȘTE ȘI Procedură de infringement împotriva României pentru întârzieri în efectuarea plăților către farmaciile independente

Unul dintre cursanți, Qiu Zhouwen, în vârstă de 30 de ani, lucrează pentru o companie de cosmetice din Guangzhou. Acesta spune că firma l-a înscris la acest curs în speranța că va reuși să își vândă produsele pe TikTok. „Informația este acum o parte din costul afacerilor și dacă nu ai informația adecvată pieței, costurile tale vor fi mult prea mari”, spune Qiu .

Școala Mede este doar una din multele organizații care oferă cursuri de TikTok, în timp ce la Guangdong autoritățile au pus bannere pentru a promova comerțul internațional pe internet.

viewscnt
Afla mai multe despre
tiktok
comercianți