Gucci și Facebook au intentat un proces comun în California împotriva unei persoane care a vândut produse contrafăcute ale companiei de modă

Gucci și Facebook au intentat un proces comun în California împotriva unei persoane care a vândut produse contrafăcute ale companiei de modă
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 apr 2021

Gucci și Facebook au intentat un proces comun în California împotriva unei persoane care s-a folosit de platformele de socializare ale companiei americane pentru a comercializa produse Gucci contrafăcute, au anunțat, marți, cele două companii, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Inițiativa, o premieră de acest gen atât pentru Gucci, cât și pentru Facebook, este cel mai recent exemplu al unui gigant al internetului care își unește forțele cu o marcă de lux pentru a combate proliferarea mărfurilor contrafăcute vândute prin intermediul rețelelor de socializare, scrie News.ro.

Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

Amazon a intentat procese similare în ultimul an împreună cu Valentino și Ferragamo.

Gucci - motorul de profit al grupului francez Kering - și Facebook afirmă într-un comunicat că inculpatul neidentificat a folosit mai multe conturi Facebook și Instagram pentru a-și promova afacerea internațională online cu produse contrafăcute.

Vânzările online de genți de mână, încălțăminte și articole de îmbrăcăminte de lux au crescut în ultimul an, deoarece pandemia de coronavirus i-a obligat pe comercianții cu amănuntul să își închidă temporar magazinele.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

Grupuri precum Facebook sunt dornice să se implice mai mult pe piața produselor de lux și în comerțul prin intermediul platformelor de socializare, dar pentru a face acest lucru trebuie să demonstreze că platformele lor nu sunt un canal de desfacere a produselor contrafăcute și sunt sigure pentru mărci, dintre care unele sunt reticente în a vinde produsele lor prin intermediul unor terți.

”Peste un milion de postări au fost eliminate de pe Facebook și Instagram în prima jumătate a anului 2020, pe baza a mii de rapoarte de conținut contrafăcut de la proprietarii de mărci, inclusiv Gucci”, se spune în comunicat.

VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Ionuț Nedea, Litoralulromanesc.ro: Statul trebuie să promoveze destinațiile românești pentru turiștii români și străini. Exceptarea măsurii de purtare a măștii la plajă CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Ionuț Nedea, Litoralulromanesc.ro: Statul trebuie să promoveze destinațiile românești pentru turiștii români și străini. Exceptarea măsurii de purtare a măștii la plajă

Acesta a mai arătat că numai în 2020 acțiunile echipei interne pentru proprietate intelectuală a Gucci au dus la eliminarea din online a patru milioane de produse contrafăcute, confiscarea a 4,1 milioane de produse contrafăcute și la dezactivarea a 45.000 de site-uri web, inclusiv conturi de socializare.

viewscnt
Afla mai multe despre
gucci
facebook