The Boring Company, a miliardarului Elon Musk, a livrat primele sale 1.000 de aruncătoare de flăcări

The Boring Company, a miliardarului Elon Musk, a livrat primele sale 1.000 de aruncătoare de flăcări
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 iun 2018

La șase luni de când miliardarul Elon Musk a provocat uimire anunțând că una din companiile sale, The Boring Company, va comercializa aruncătoare de flăcări la prețul de 500 de dolari fiecare, primele 1.000 de livrări au avut loc sâmbătă, la sediul companiei din Hawthorne, California, transmite MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aruncătoarele de flăcări au fost scoase la vânzare în ianuarie, iar stocul a fost epuizat în doar câteva zile. În total au fost vândute 20.000 de aruncătoare de flăcări, iar compania a obținut astfel 10 milioane de dolari pentru The Boring Company, care este un startup specializat în săparea de tuneluri, scrie News.ro.

Dispozitivul, care se numește de fapt ”Nu este un aruncător de flăcări”, pentru a evita reglementările federale referitoare la transportul acestora, aruncă flăcări la o distanță de aproximativ 70 de cm.

Bitcoin a scăzut aproape de minimul anului 2018 după un atac cibernetic împotriva unei platforme din Coreea de Sud CITEȘTE ȘI Bitcoin a scăzut aproape de minimul anului 2018 după un atac cibernetic împotriva unei platforme din Coreea de Sud

Musk, directorul general al companiilor Tesla și SpaceX, speră să folosească Boring pentru a săpa o rețea de tuneluri pe sub orașul Los Angeles și să creeze un sistem de transport subteran care să evite ambuteiajele care au loc în rețeaua rutieră a regiunii.

În pofida îngrijorărilor provocate de permiterea deținerii de aruncătoare de flăcări în California, regiune cunoscută pentru incendiile de vegetație, autoritățile statale au creat reglementări care prevăd ca dispozitivele să fie comercailizate cu un avertisment referitor la siguranță.

Musk a scris pe Twitter termenii și condițiile care însoțesc aruncătoarele de flăcări, care sună însă neserios.

”Aruncător de flăcări care în mod evident este cea mai bună cale pentru a aprinde focul în șemineu. Nu mai este nevoie să folosiți chibrituri”, a scris Musk pe Twitter.

În anul 2017 au avut loc cele mai grave incendii de vegetație din istoria Californiei, cu peste 9.000 de incendii care au pârjolit o suprafață de mărimea Delaware, în care și-au pierdut viața cel puțin 46 de oameni. Centrul național pentru pompieri a avertizat că incendiile din California și cea mai mare parte a vestului Statelor Unite vor fi mai grave decât în mod  normal.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
aruncatoare de flacari