Pentru compania franceză, finalizarea acestei tranzacții va avea ca rezultat plata unui dividend excepțional de 150 de milioane de euro, reprezentând 0,21 euro pe acțiune, la 30 iulie 2026.
Primul magazin Carrefour în România a fost deschis în 2001, în cartierul bucureștean Militari, în prezența premierului de atunci, Adrian Năstase.
Grupul Pavăl Holding, deținut de Dragoș și Adrian Pavăl, este prezent în România prin companii active în mai multe sectoare economice, printre care cea mai cunoscută este rețeua de magazine de bricolaj Dedeman. finalizarea acestei tranzacții va avea ca rezultat plata unui dividend excepțional de 150 de milioane de euro, reprezentând 0,21 euro pe acțiune, la 30 iulie 2026.
De asemenea, Grupul este implicat în comercializarea cu amănuntul de produse farmaceutice și para-farmaceutice, comercializarea de produse de larg consum, alimentare și nealimentare, în special cele destinate copiilor și mamelor/familiei, fabricarea de produse pentru construcții, întreținerea și repararea autovehiculelor, precum și activități de dezvoltare imobiliară, închiriere și subînchiriere de bunuri proprii sau închiriate.
Cel mai mare retailer alimentar din Europa, Carrefour, a anunțat anterior vânzarea unității sale din România către Pavăl Holding, într-o tranzacție de 823 de milioane de euro.
Vânzarea face parte dintr-o revizuire mai amplă a portofoliului inițiată în 2025 de grupul francez de supermarketuri.
Mișcarea reprezintă una dintre cele mai importante tranzacții din sectorul de retail din România din ultimii ani și marchează intrarea Pavăl Holding (actionar unic Dedeman) în retailul alimentar.
Grupul Carrefour a depășit în România pragul de 15,5 miliarde de lei cifră de afaceri cumulată în 2025, în creștere cu aproximativ 7% față de anul anterior, conform datelor analizate de Profit.ro. Principala companie din grup a trecut însă pe pierdere.
“Am urmărit dintotdeauna cu interes evoluția modelului de business dezvoltat de Carrefour. Ideea de a reuni o ofertă extinsă de produse într-un singur loc a reprezentat un reper important pentru noi și ne-a inspirat inclusiv în modul în care am dezvoltat Dedeman.
Totodată, Carrefour România a deschis drumuri importante în relația cu producătorii locali, promovând autenticitatea produselor românești.
Este o filosofie în care ne regăsim pe deplin deoarece un business sănătos crește doar alături de comunitatea care îl susține”, a declarat acum Dragoș Pavăl, Președinte Pavăl Holding și Dedeman.
Această etapă reprezintă un pas strategic pentru Pavăl Holding: consolidarea capitalului românesc într-un sector dinamic, investiții pe termen lung și continuarea unei dezvoltări sustenabile, bazate pe echipe și parteneriate solide.
“Pornim cu încredere, știind că echipa Carrefour România reunește profesioniști cu experiență și procese interne bine puse la punct.
Această echipă reprezintă fundamentul pe care vom continua să construim, să dezvoltăm parteneriatele locale și să le oferim clienților o experiență de cumpărături modernă, eficientă și adaptată nevoilor lor”, a completat Dragoș Pavăl.
„Vânzarea Carrefour România reflectă progresul solid al procesului de revizuire a portofoliului inițiat la începutul anului 2025. În urma tranzacțiilor semnificative finalizate în ultimele 12 luni - în special preluarea tuturor participațiilor minoritare în Carrefour Brazilia și vânzarea Carrefour Italia - Grupul își continuă transformarea și se concentrează asupra celor trei piețe strategice principale.
În acest context, vom prezenta pilonii-cheie ai planului nostru strategic săptămâna viitoare.
Doresc să mulțumesc tuturor colegilor din cadrul Carrefour România pentru dedicarea și profesionalismul lor, care au contribuit la construirea unui business solid. Sunt încrezător că acest acord cu Paval Holding va reprezenta o oportunitate importantă pentru dezvoltarea și succesul continuu al companiei”, a declarat și CEO-ul Alexandre Bompard într-un comunicat de presă.
Cele mai mari piețe ale grupului, din punct de vedere al vânzărilor, sunt Franța, Brazilia și Spania.
Carrefour este prezent în România din 2001 și operează în prezent o rețea de 478 de magazine, dintre care 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 de magazine Supeco.
La nivel internațional, grupul francez Carrefour este unul dintre cei mai mari retaileri alimentari din lume și cel mai mare retailer alimentar din Europa. Compania a fost fondată în 1959 și este listată la bursa Euronext Paris.















