Uniunea Europeană, pusă cu spatele la zid în războiul etichetelor nutriționale

Uniunea Europeană, pusă cu spatele la zid în războiul etichetelor nutriționale
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mar 2023

Uniunea Europeană caută o soluție consensuală de etichetare nutrițională, după ce a respins sistemul Nutri-Score dezvoltat de oamenii de știință francezi, care s-a lovit de opoziția mai multor state membre, în frunte cu Italia, care văd în acest sistem o amenințare la adresa industriei agroalimentare și gastronomiei, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În cadrul strategiei "De la fermă la furculiță", Comisia Europeană trebuia să prezinte o propunere de etichetare armonizată și obligatorie până la finele anului 2022, pentru a lupta împotriva "alimentelor nesănătoase", însă această propunere a fost amânată pentru o dată nedeterminată în 2023, scrie Agerpres

EXCLUSIV FOTO SIF Banat-Crișana finalizează vânzarea către Kaufland, Lidl și Hornbach a terenului fostei fabrici Helitube din Colentina. Încheie și vânzarea fostei fabrici Filan CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO SIF Banat-Crișana finalizează vânzarea către Kaufland, Lidl și Hornbach a terenului fostei fabrici Helitube din Colentina. Încheie și vânzarea fostei fabrici Filan

Spre deosebire de alte sisteme, Nutri-Score-ul francez clasifică produsele alimentare pe bază de culori, de la verde închis la roșu, însoțită de o clasificare de la A la E, și permite evaluarea alimentelor în cele care conține "nutrienți buni" (proteine, fibre) și "nesănătoși" (zahăr, sare, acizi grași).

În prima fază, Nutri-Score-ul francez era considerat favorit pentru a fi extins la toate cele 27 de state membre UE. De altfel a și fost adoptat de șase țări membre: Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg și Spania.

Însă a fost înainte de a se lovi de opoziția vehementă a Italiei, care a reușit să ralieze la punctul său de vedere și Cipru, Grecia, Cehia, România și Ungaria.

"Comisia nu va propune Nutri-Score-ul ca atare, pentru a nu pune pe masa discuțiilor ceva care să polarizeze dezbaterile", a anunțat la finele lunii septembrie Claire Bury, responsabilă pentru alimentația durabilă în cadrul Executivului comunitar.

Aceasta deși pentru 270 de oameni de știință, care în luna martie 2021 au lansat un apel în favoarea Nutri-Score, acesta este "singurul logo nutrițional din Europa care a făcut obiectul a numeroase studii științifice care demonstrează eficacitatea, pertinența și utilitatea sa pentru consumatori și sănătatea publică".

La ora actuală, Bruxelles-ul examinează diferitele sisteme de afișare existente: Nutri-Score-ul, ale cărui linii principale pot în continuare servi ca model de inspirație, logo-urile verzi sau negre ale țărilor scandinave (mai puțin constrângătoare) dar și sistemul promovat de Italia, Nutrinform Battery, care ține cont de porțiile potențial consumate.

În campania sa electorală, premierul italian Giorgia Meloni a pus piciorul în prag și a denunțat dispozițiile "discriminatorii care penalizează sistemul nostru agroalimentar".

Puternica industrie italiană și giganții săi, precum Ferrero (producătorul Nutella), ar fi afectați iar Roma se teme de asemenea de o devalorizare a unor produse emblematice pentru gastronomia sa și regimul mediteranean (ulei de măsline, miere, brânzeturi precum parmezanul, jambonul de Parma, pizza).

Coldiretti, principala asociație profesională din sectorul agricol din Italia, susține că, în mod paradoxal, sistemul Nutri-Score sfârșește prin "excluderea din alimentație a alimentelor sănătoase și naturale care sunt prezente pe masă de secole pentru a privilegia produsele artificiale".

Acest argument a fost preluat și de mai mulți eurodeputați care sugerează că ar trebui vizate alimentele ultra-procesate și marketingul lor în loc de produsele locale. "Excesul de greutate al adolescenților nu provine din faptul că mănâncă prea mult camembert", ironizează eurodeputatul Ircne Tolleret (Renew).

Ideea este să fie luate în calcul porțiile. Pentru moment, valoarea Nutri-Score este calculată pentru o porție de 100 de grame, sau 100 de mililitri, pentru a putea fi făcute comparații directe, atât cu produse din aceeași categorie, cât și cu produse din categorii diferite.

În așteptare, timpul trece, propunerea Comisiei trebuie dezbătută de statele membre apoi supusă votului eurodeputaților, al cărora mandat expiră în 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
etichete
uniunea europeană