Dubaiul vrea să atragă 25 de milioane de turiști în 2025

Dubaiul vrea să atragă 25 de milioane de turiști în 2025
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 nov 2021

Dubaiul intenționează să unifice ministerele Economiei și Turismului și speră că în 2025 va atrage 25 de milioane de turiști, a anunțat șeicul Hamdan bin Mohamed Bin Rashid Al Maktoum, conducătorul Dubaiului, într-o postare pe Twitter, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conducătorul Dubaiului a adăugat că la conducerea noului departament va fi numit Helal Al Marri, scrie Agerpres.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

Printre principalele obiective ale noului departament se vor număra creșterea valorii adăugate în sectorul industrial cu 150% în următorii cinci ani, extinderea cu 50% a piețelor de export pentru produsele locale și creșterea numărului de turiști cu 40%, a informat biroul de presă al șeicului Hamdan bin Mohamed Bin Rashid Al Maktoum.

Biroul de presă a mai informat că Emiratului Dubai vrea de asemenea să atragă 100.000 de companii în decurs de trei ani și să organizeze 400 de evenimente economice globale până în 2025, să încurajeze companiile din sectorul privat și afacerile de familie să se listeze pe piețele financiare și bursele din Dubai.

În acest an Dubaiul găzduiește World Expo 2020, eveniment care a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de Covid-19. Acest eveniment este așteptat să atragă 25 de milioane de vizitatori, atât în persoană cât și virtuali.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

Începând din 1 octombrie, vizitatorii pot admira pavilioanele reprezentând aproximativ 190 de națiuni în centrul expozițional situat la periferia sudică a Dubaiului, un oraș deja cunoscut pentru zgârie-norii și pentru gustul său pentru lux.

Este prima expoziție mondială din Orientul Mijlociu și cel mai mare eveniment global de la începutul pandemiei de COVID-19, a cărui organizare a costat aproape șapte miliarde de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
dubai
turisti