

Iranul a lansat șapte rachete balistice către Kuweit și Bahrain la câteva ore după ce Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a doborât patru drone iraniene de atac cu sens unic de deplasare, lansate către Strâmtoarea Ormuz, conform CENTCOM. Iranul afirmă că a atacat „baze inamice din regiune” după loviturile americane asupra unor obiective de coastă, după ce Kuweitul a anunțat interceptarea unor atacuri cu rachete și drone, iar în Bahrain au fost activate sirenele.
După aproape o săptămână în care prețurile în stații au rămas neschimbate, perioadă unică de la declanșarea războiului din Iran în care volatilitatea a fost cuvântul de ordine, acum Rompetrol a redus prețul benzinei cu 15 bani pe litru și pe cel al motorinei cu 10 bani/l, devenind, cel puțin temporar, cea mai ieftină rețea de benzinării, relevă datele analizate de Profit.ro.
Angajații organismelor intermediare regionale din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au protestat în mai multe regiuni ale țării față de restructurarea structurilor implicate în gestionarea fondurilor europene.
Chef Florin Dumitrescu își menține decizia de a deschide primele două restaurante proprii, după o lungă perioadă în care a gătit doar la evenimente private.
Startup-ul american de tehnologie de apărare Shield AI, producătorul dronelor V-BAT furnizate inclusiv României, în baza unui contract de 30 de milioane de dolari, se confruntă cu acuzații privind probleme tehnice și de siguranță legate de dronele sale, pe fondul unor incidente care s-au soldat inclusiv cu rănirea a doi oficiali navali din SUA și România.
Europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă (SOS România) s-a ridicat în fața președintelui rus Vladimir Putin, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, și i-a spus acestuia că românii sunt admiratori ai poporului rus și că vor pace cu Rusia.
Președintele Nicușor Dan a convocat, pentru sâmbătă, o ședință de urgență, la care să fie analizată situația generată de dronele marine care au explodat în Portul Constanța și în largul Mǎrii Negre.
Blocul din Galați lovit de dronă este alimentat acum, din nou, și cu gaze, în majoritatea apartamentelor.
De sâmbătă, 6 iunie, vor fi instituite noi restricții de trafic în zona Pasajului Unirii, a anunțat Primăria Sectorului 4.
Familia al cărei apartament din Galați a fost lovit recent de o dronă rusească va primi o nouă locuință, donată de Romina Gingașu, soția omului de afaceri Piero Ferrari.
Patru drone au explodat astăzi în apele românești. În afara celei din port, o a doua s-a autodetonat în afara portului, iar alte două au explodat în larg
Cei trei bărbați acuzați de furtul Coifului de la Coțofenești și a trei brățări dacice de aur, obiecte din patrimoniul României împrumutate unui muzeu olandez, au fost găsiți vinovați.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tykhyi, a afirmar că marina ucraineană a informat-o la timp pe cea română că o dronă maritimă a fost scăpată de sub control din cauza interferențelor rusești, referindu-se la drona ucraineană explodată mai devreme în portul Constanța.
Consilierul economic al președintelui Nicușor Dan ar fi propus pentru funcția de premier pentru formarea noului guvern tehnocrat. Economistul Bogdan Glăvan ar fi cel avedere pentru funcția de Ministru al Finanțelor, spun, pentru Profit,ro, surse apropiate discuțiilor pentru Palatul Victoria.
Peste 3.000 de turiști fuseseră îndepărtați de pe plajele din Tulcea și Constanța.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din România, a redus cu o treime termenul de plată a facturilor pentru clienții finali casnici care au semnat contracte de furnizare după 1 aprilie 2026.
În cadrul operațiunii „Jupiter”, procurorii Parchetului General au efectuat percheziții în opt dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni contra mediului și infracțiuni economice conexe.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3426 | -0.0023 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.7698 | -0.0245 | -0.51 % |
| 1 GBP | 6.4052 | +0.0175 | +0.27 % |
| 1 CHF | 5.8059 | +0.0195 | +0.34 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro