Orange România în T1: afaceri și clienți în creștere

Orange România în T1: afaceri și clienți în creștere
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 22 apr 2021

Orange România a realizat, în primul trimestru al acestui an, o cifră de afaceri de 264 milioane de euro, în creștere cu 2,5% față de aceeași perioadă a anului 2020, pe fondul avansului vânzărilor de echipamente înregistrată de mutarea în mediul digital a multor activități economice.

La finele lunii martie, operatorul de telecomunicații, liderul pieței de profil, furniza servicii mobile, fixe și TV pentru 10,64 milioane de clienți, în creștere cu 1,8% comparativ cu finalul primului trimestru din 2020.

Urmărește-ne și pe Google News

Serviciile fixe în bandă largă aveau 418.000 de clienți, cu 14% mai mult față de aceeași perioadă din 2020.

Evenimente
24 octombrie - IMM-urile, oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În perioada analizată, consumul de date mobile a avansat cu 30% față de martie 2020.

Orange Money taie din capital peste 74 milioane de lei pentru acoperirea pierderilor contabile CITEȘTE ȘI Orange Money taie din capital peste 74 milioane de lei pentru acoperirea pierderilor contabile

Pe parcursul primului trimestru, 56.000 de locuitori din 143 de noi localități din mediul rural au primit acces la conectivitate 4G, în timp ce 447 de noi localități din mediul urban și rural au trecut la rețeua 4G+.

Pe segmentul B2B, în primul trimestru al anului 2021 a fost înregistrată o creștere puternică, de peste 20%, în zona de ITC, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

"Cererea de servicii din partea companiilor mici și mijlocii a avut o evoluție semnificativă la anumite categorii din aria ITC. Deoarece clienții business au devenit mai conștienți de riscurile ce apar când angajații au acces la distanță la resursele și infrastructurile IT ale companiilor, s-a acordat o atenție sporită soluțiilor de securitate cibernetică, acestea fiind în creștere accelerată față de primul trimestru al anului trecut", se arată într-u comunicat al companiei.

Serviciul Orange Money a înregistrat o creștere de 40% a bazei totale de clienți în T1 2021 comparativ cu T1 2020, aceasta depășind 274.000 de clienți la 31 martie 2021.

Consumatorii au optat în continuare pentru servicii și achiziții online, în perioada ianuarie – martie 2021 fiind înregistrat un număr mai mult decât dublu al comenzilor în eShop, comparativ cu T1 2020. Totodată, nivelul de utilizare a serviciului MyOrange a înregistrat o creștere considerabilă față de T1 2020, ca număr de tranzacții procesate digital.

Orange România este parte a grupului francez Orange.

viewscnt
Afla mai multe despre
orange
venituri
clienti