În Statele Unite a fost înregistrat joi primul proces împotriva Boeing legat de prăbușirea unui avion 737 MAX în Etiopia, la un tribunal federal din Chicago, relatează Reuters.
Boeing a a anunțat că a reprogramat un soft al aeronavelor 737 MAX, pentru a preveni ca date eronate să declanșeze un sistem anti-blocare care este evaluat intens în urma a două prăbușiri cu botul în jos a unor avioane de acest tip, într-un interval de cinci luni, transmite Reuters.
Actualizarea software pregătită de Boeing pentru avioanele 737 MAX va preveni activarea repetată a sistemului anti-blocare, aflat în centrul controversei provocate de prăbușirea a două aeronave, și va dezactiva cu totul sistemul dacă doi senzori vor intra în contradicție, au declarat două persoane apropiate situației, transmite Reuters.
Departamentul pentru Transporturi al Statelor Unite investighează aprobarea dată de Administrația Federală pentru Aviație (FAA) avioanelor Boeing 737 MAX, potrivit unor persoane apropiate situației citate de Wall Stree Journal, transmite Reuters.
Analiza de securitate a companiei Boeing privind un nou sistem de control al zborului implementat pe modelul 737 Max avea defecte majore, a informat Seattle Times, scrie Reuters.
Autoritățile americane vor obliga compania Boeing să facă modificări la aparatele de zbor 737 MAX 8 și 737 MAX 9, dar nu vor consemna la sol aceste avioane, după accidentul produs duminică în Etiopia, în urma căruia China, Indonezia și Etiopia au decis să suspende zborurile avioanelor 737 MAX 8, transmit AFP și DPA.
Autoritatea pentru aviație civilă din Singapore (CAAS) a suspendat temporar toate zborurile avioanelor Boeing 737 Max în interiorul și în afara țării, în urma prăbușirii unei aeronave Boeing Max 8 a Ethiopian Airlines, în urma căreia 157 de oameni și-au pierdut viața.
Un cetățean grec care trebuia să se afle la bordul avionului Boeing 737 MAX al companiei Ethiopian Airlines, care s-a prăbușit duminică dimineață la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Addis Abeba, a povestit cum a scăpat cu viață pentru că a ratat zborul cu "două minute", informează DPA.
Autoritățile chineze au decis ca liniile aeriene locale să nu mai opereze zboruri cu Boeing 737 Max 8, după accidentul Ethiopian Airlines de duminică în care a fost implicat același tip de aeronavă.
Un Boeing 737 al companiei Ethiopian Airlines, cu 149 de pasageri și 8 membri ai echipajului la bord, care efectua o legătură Addis Abeba-Nairobi, s-a prăbușit, duminică dimineață, la puțin timp după decolare, a anunțat compania etiopiană, citată de AFP.
O aeronavă Boeing 737, care avea la bord 46 de persoane, a căzut vineri în apă în apropierea unei insule mici din Micronesia după ce pilotul a ratat aterizarea pe pistă, scrie CNN.
Transportatorul aerian național Tarom a semnat luni, la Londra, contractul prin care achiziționează cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru companie. Cele cinci avioane au un preț de catalog de 586 milioane dolari și vor fi livrate până în anul 2023, dar între timp va continua înnoirea flotei Tarom.
Două aeronave tip Boeing 737-800 NG (Next Generation) au intrat vineri în flota transportatorul aerian de stat Tarom. Aeronavele nou intrate în flotă în Anul Centenarului poartă numele iconice ale personalităților care au contribuit, de-a lungul istoriei, la Unirea românilor: “Mihai Viteazul” și “Alexandru Ioan Cuza”.
Blue Air a făcut marți oficial o comandă fermă pentru șase avioane Boeing 737 MAX și își păstrează dreptul să mai cumpere alte două astfel de aeronave în aceleași condiții, compania devenind astfel primul operator de Boeing 737 MAX din România. În plus, Blue Air va închiria alte doisprezece Boeing 737 de la Air Lease Corporation, partenerul cu care a început în acest an colaborarea.
Primul dintre cele două noi avioane Boeing 737-800 NG, denumit "Sarmizegetusa", intră miercuri oficial în flota companiei naționale de transport aerian Tarom.
O nouă versiune a aeronavei Boeing 737 a decolat joi pentru prima oară, marcând un nou pas în programul de modernizare a celei mai bine vândute game de avioane ale companiei, în cadrul căruia ar putea fi introduse cinci modele până în 2020, transmite Reuters.