Într-o zi cu evoluții divergente la nivelul principalelor acțiuni, lichiditatea pieței bursiere românești a urcat, impulsionată de intrarea la tranzacționare a obligațiunilor guvernamentale destinate populației.
Într-un context în care la New York Stock Exchange avem noi maxime de la declanșarea crizei coronavirus, și la BVB am avut cea de-a 4-a apreciere din această vară.
Cea mai mare parte a declinului de săptămâna trecută a fost anulat prin 2 zile de aprecieri. Piața este fără direcție și activitatea redusă denotă o etapă în care jucătorii aleg să nu facă mutări decisive, spune șeful celui mai mare adminstrator independent de fonduri din România.
Într-un context neconcludent pe bursele mature, piața de acțiuni de la București a pierdut în medie cu puțin peste 0,4%. Cele mai tranzacționate 3 acțiuni au fost din zona bancară, inclusiv titlurile Erste, care sunt listate doar secundar la BVB.
Ca și acțiunea sa fanion, cea a Băncii Transilvania, Bursa de Valori București a consemnat un recul de 0,24%. Pe contrasens față de această tendință, acțiunile companiei de agrotech Norofert au avut o creștere cu 2 cifre.
Volumele revin la BVB pe o tendință de apreciere.
Deși piața a continuat în ansamblu mișcarea pozitivă, nu toate titlurile au evoluat în tandem. Acțiuni listate doar secundar la București au adunat schimburi de peste 12 milioane de lei, iar interesul pentru titlurile Bitnet Systems este catalizat de transferarea la cota pieței reglementate.
NN Group, cel mai mare jucător din piața românească a pensiilor private, a depășit cu puțin reperul de 10% pe titlurile Băncii Transilvania. În ultimele 12 luni, praguri importante au fost trecute de fondurile NN și pe alți emitenți relevanți de la BVB, precum Fondul Proprietatea, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Sphera Franchise Group, Electrica și BRD Groupe Société Générale.
Bursa românească a câștigat în medie un procent și jumătate într-o sesiune pe volume în ușoară creștere. Într-un tablou aproape integral „verde” au făcut notă distinctă tocmai cele mai tranzacționate titluri, cele ale Fondului Proprietatea, care au suferit depreciere. Răspunzând la reveniriea puternică a cotației petrolului în prefigurarea unei înțelegeri între Rusia și Arabia Saudită, titlurile OMV Petrom au avut un ricoșeu de peste 8%.
Într-un climat de relativă detensionare în piețele financiare internaționale după vânzările recente pe panică precipitate de epidemia de coronavirus, la Bursa de Valori București am consemnat o ședință de stabilizare, marcată de oscilații mici la nivelul indilor, evoluții divergente la nivelul principalelor acțiuni și unele din cele mai reduse volume din ultimele săptămâni.
Impulsul pozitiv de marți a fost confirmat și în sesiunea de astăzi, cei mai importanți indici având închideri „pe verde”. Acțiunile bancare au dat tonul aprecierilor, în timp ce titlurile Fondul Proprietatea au sfidat sensul pieței și au suferit un recul substanțial după un salt de peste 15% în ședința anterioară.
Cu o tendință pozitivă încă de la debut, bursa românească a reușit o ședință de recuperare. Conectându-se la un impuls ascendent în piețele externe, indicele BET a avut o mișcare de revenire după ora 16.00 care i-a adus un câștig de 6% față de sesiunea precedentă.
NN Group, cel mai mare jucător din piața românească a pensiilor private, a depășit cu puțin reperul de 10% pe titlurile Fondul Proprietatea. În ultimele 12 luni, pragul a fost trecut de fondurile NN și pe alți emitenți relevanți de la BVB, precum Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Sphera Franchise Group, Electrica și BRD Groupe Société Générale.
Pe fondul unor volume în continuare semnificativ peste media ultimilor ani, bursa românească a avut o nouă sesiune în sensul impulsului negativ imprimat de panica legată de coronavirus.
După o etapă de corecții, indicii principali de la BVB au crescut cu aproape 1%, tractați de aprecieri de amplitudini chiar și mai mari ale acțiunilor Băncii Transilvania, Fondul Proprietatea și BRD Groupe Société Générale.
Pe o piață cu volume sporite, în echivalent de aproape 10 milioane euro, indicii bursieri și-au continuat parcursul pe noi niveluri-record ale perioadei post-criză. Piața a fost tractată de acțiunile Fondul Proprietatea, unde cotația este susținută de o ofertă de răscumpărare promovată peste prețul de pe segmentul regular.
Într-un context în care indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York a atins un nou maxim istoric, și la BVB primele cele mai tranzacționate 12 acțiuni au avut închideri pozitive. Volumele încă sunt mediocre.
Indicii principali de la BVB au câștigat o cincime de procent, după sesiunile corective de început de an. Activitatea de tranzacționare s-a animat, însă peste jumătate din rulajul pieței a fost asigurat de acțiunile Băncii Transilvania.
Acțiunile bancare au acaparat interesul investitorilor activi la Bursa de Valori București în prima jumătate a orarului de tranzacționare. În mod particular, Banca Transilvania a adunat rulaje semnificativ peste media obișnuită în contextul unor aprecieri de piață.
Indicele BET încheie anul 2019 cu puțin sub reperul de 10.000 de puncte, în zona maximelor ultimilor 12 ani. Motoare ale creșterilor de peste o treime din acest an de la Bursa de Valori București, acțiunile Fondul Proprietatea și Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacționate titluri și în ultima sesiune din 2019.
Indicele principal de la BVB a câștigat o cincime de procent tractat de creșterea acțiunilor Băncii Transilvania, dar cele mai lichide acțiuni s-au aflat în impas. Pe piața AeRO au fost schimbate peste 12% din acțiunile companiei Albapam din Alba Iulia.
Bursa de Valori București a lărgit la 25% spațiul în care acțiunile lichide pot devia de la valorile de tranzacționare ale zilei precedente, însă a introdus și un mecanism de temporizare de până la 6 minute pentru ca investitorii să aibă timp de reacție la o piață aflată în „trepidații” și a introduce ordine noi în condițiile de volatilitate sporite. Mecanismul este menit să împiedice execuția ordinelor introduse greșit (fenomenul așa-numitului „deget gras” – "fat finger”), dar și să dea posibilitatea unei participări mai echitabile la „mușcarea” ordinelor foarte mari, care iau prin surprindere piața. „Este un sistem al deviațiilor de la normal”, spune un director în cadrul BVB.
Într-o sesiune negativă pentru ansamblul pieței, titlurile Romgaz Mediaș au crescut pe primul rulaj al zilei, până la prețul de 37,25 lei/acțiune, aproape de maximul atins de acestea în cei aproape 6 ani de prezență în ringul bursier.
NN Group, cel mai mare jucător din piața românească a pensiilor private, a depășit cu puțin reperul de 5% pe titlurile BRD Groupe Société Générale. În ultimele 12 luni, pragul respectiv a fost trecut de fondurile NN și pe alți emitenți relevanți de la BVB precum Transgaz, Transelectrica, Sphera Franchise Group și Electrica.
Indicii principali de la BVB au pierdut cu puțin peste o zecime de procent într-o zi în care acțiunile bancare au asigurat aproape jumătate din activitatea de tranzacționare de pe bursă.