Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiect de investiții în valoare de 11 miliarde de lei, care vizează reabilitarea liniei de cale ferată Focșani-Roman, obiectivul făcând parte din Master Planul General de Transport al României, a anunțat purtptorul de cuvânt al Executivului.
Compania greacă Aktor, membră a grupului Intrakat, implicată în viitoarea magistrală feroviară Brașov-Sighișoara, anunță că va proni pe 5 martie cele mai dificile lucrări de pe traseul acesteia, respectiv forajul tunelurilor pe tronsonul Apața – Cața, cu ajutorul a patru TBM-uri (utilaje de forare a tunelurilor).
Viteza de circulație a trenurilor pe ruta Sighișoara - Simeria, modernizată, va fi mult mai mare, de circa 150 km/h, comparativ cu cea de pe tronsonul Brașov - Sighișoara, unde doar pe anumite porțiuni depășește 60 km/h, relevă un grafic prezentat acum de autorități.
Compania greacă Aktor, membră a grupului Intrakat, implicată în viitoarea magistrală feroviară Brașov-Sighișoara, anunță că va proni pe 5 martie cele mai dificile lucrări de pe traseul acesteia, respectiv forajul tunelurilor pe tronsonul Apața – Cața, cu ajutorul a patru TBM-uri (utilaje de forare a tunelurilor).
„Bulgaria are un program foarte serios de îmbunătățire a infrastructurii”, a declarat joi ministrul bulgar de finanțe Asen Vasilev. El a spus că țara sa lucrează intens cu Grecia și România pentru a construi coridorul nord-sud, începând cu o autostradă și o linie feroviară de mare viteză care vor lega orașul Alexandroupolis (de la Marea Egee) cu Ruse și Silistra (de la Dunăre), potrivit publicației elene Ypodomes.com, citată de Rador.
Compania greacă Aktor, membră a grupului Intrakat, implicată în viitoarea magistrală feroviară Brașov-Sighișoara, anunță că va porni pe 5 martie cele mai dificile lucrări de pe traseul acesteia, respectiv forajul tunelurilor pe tronsonul Apața – Cața, cu ajutorul a patru TBM-uri (utilaje de forare a tunelurilor).
CFR Infrastructură a postat imagini noi de pe subsecțiunile 1 și 3 din linia de cale ferată Brașov – Sighișoara. Lucrările de modernizare a celor 84 de kilometri sunt realizate în proporție de aproape 20% și au ca termen de finalizare aprilie 2024.
Lucrările de reînnoire a căii ferate pe linia București-Pitești sunt în plină derulare, fiind deschis primul șantier pe intervalul Călinești-Golești-Pitești, în valoare de 82,13 milioane lei, fără TVA, finanțate din fonduri nerambursabile PNRR.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță că sunt operaționale primele 20 de șantiere pentru lucrări de tip QUICK WINS pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe 54,25 km de cale ferată și creșterea vitezei maxime de circulație până la 120 km/h.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a început licitația pentru cel mai mare contract de infrastructură feroviară finanțat prin Programul de Transport, reabilitarea liniei de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș cu o lungime de 226 km, pentru care sunt alocate 10,5 miliarde de lei (fără TVA).
CFR Infrastructură a postat imagini noi de pe subsecțiunile 1 și 3 din linia de cale ferată Brașov – Sighișoara. Lucrările de modernizare a celor 84 de kilometri sunt realizate în proporție de aproape 20% și au ca termen de finalizare aprilie 2024.
Lipsa lucrărilor de întreținere și de înlocuire a elementelor de infrastructură uzate a condus la deteriorarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța, având ca rezultat limitarea vitezei și/sau dezafectarea liniilor. Astfel, trenurile de marfă circulă în prezent în și dinspre port cu viteze cuprinse între 5 și 25 km/h, în timp ce liniile din port sunt fie închise, fie au limitare de viteză în proporție de peste 50%. Guvernul este nevoit astfel, ținând cont și de actualul context regional afectat de invazia Rusiei în Ucraina, să aloce peste 5,35 miliarde lei (peste 1,1 miliarde euro), din fonduri europene și de la buget, pentru modernizarea a peste 250 km de cale ferată și instalarea a 13 km de cale ferată nouă în Portul Constanța.
Germania a anunțat planuri pentru o nouă rețea de transport de înaltă performanță în următorii ani, inclusiv renovarea celor mai congestionate coridoare feroviare ale țării, transmite Reuters.
Transportul feroviar a reușit anul trecut o creștere cu 8,7% la numărul de pasageri transportați, comparativ cu 2020, și cu 15,6% în ceea ce privește volumul de mărfuri, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Companiile de căi ferate din Europa, atât cele de călători, cât și cele de marfă, au avut în total venituri mai mici cu 50 miliarde euro în cei doi ani de pandemie, arată o analiză citată de International Railway Journal. Companiile de transport marfă au fost mult mai puțin afectate decât cele de călători și cea mai grea perioadă a fost primăvara și vara lui 2020.
Licitația pentru modernizarea tronsonului de cale ferată dintre Predeal și Brașov va fi lansată anul viitor.
Pentru a sprijini tranziția către o mobilitate mai curată, mai ecologică și mai inteligentă, în conformitate cu obiectivele Pactului ecologic european, Comisia a adoptat patru propuneri care vor moderniza sistemul de transport al UE.
O grevă uriașă a conductorilor de trenuri de la Deutsche Bahn, operatorul public feroviar german, a perturbat puternic, miercuri, întregul trafic în Germania și a blocat numeroși călători, în contextul în care concediile sunt în toi, relatează AFP.
Furtunile puternice din noaptea de joi spre vineri au pus la pământ mai mulți arbori care au căzut pe liniile de cale ferată, traficul feroviar fiind îngreunat în zona Iași, dar și la Lehliu, două trenuri înregistrând întârzieri din cauza defecțiunilor.
Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA a lansat licitațiile deschise, în valoare totală de 97,2 milioane de lei, pentru studiile de fezabilitate și proiectele tehnice necesare modernizării liniei de cale ferată București - Craiova, pentru circulația trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/oră, respectiv cu 120 km/oră pentru trenurile de marfă.
Circulația feroviară a fost întreruptă sâmbăto pe calea ferată Arad – Deva, la stația Milova, deoarece șina de cale ferată s-a deformat din cauza gerului . Ulterior, traficul a fost reluat cu restricție de viteză de 30 km/h în acea zonă.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor vrea să investească 8,78 miliarde lei (inclusiv TVA) pentru modernizarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, potrivit unui proiect de Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad", lucrare de utilitate publică de interes național, proiect publicat în dezbatere de minister.
Ludovic Orban a afirmat sâmbătă, că toate tronsoanele de cale ferată de pe coridorul Constanța-Curtici vor fi finalizate până la jumătatea anului 2023, cu excepția tronsonului Predeal-Brașov acolo unde lucrările sunt mai dificil de realizat și unde se află în revizuire studiul de fezabilitate. Premierul a făcut o vizită pe șantierul tunelului de tren Bata, parte a tronsonului Curtici-Simeria. El a prezentat situația pe diferite tronsoane a coridorului pan-european Constanța-Curtici, potrivit News.ro.
Guvernul intenționează realizarea unui pasaj rutier peste calea ferată București-Constanța, în zona Drajna, pentru eliminarea blocajelor din zona respectivă, în cadrul ședinței Executivului de joi seara urmând să fie aprobați indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect.
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, s-a arătat impresionat de calea ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul ''Henri Coandă'', care ''va duce Bucureștiul în secolul XXI'', declarând că lucrările vor fi finalizate la sfârșitul lunii august.